Jeep continuă revitalizarea gamei de modele. Potrivit unor declarații făcute cu ocazia Zilei Investitorilor Stellantis, marca americană intenționează să lanseze trei SUV-uri noi, în viitorul nu foarte îndepărtat.
Primul dintre acestea este un Renegade îmbunătățit și care va putea fi comandat într-o versiune cu zero emisii. Acesta va sosi până cel târziu în 2027. Tot atunci vom face cunoștință cu o nouă versiune a modelului Compass.
Despre ultimul dintre cele trei, Jeep nu a spus prea multe. Americanii au precizat doar că va fi poziționat în segmentul D. Așadar, sub Grand Cherokee și alături de Wagoneer S și Recon.
Cu ajutorul acestor trei SUV-uri noi, Jeep vrea ca vânzările globale să crească de la 1 milion la 1.5 milioane de exemplare. Mai mult, americanii vor să își crească cota de piață, în SUA, de la 45% la 85%.
via Motor1
Comentarii (1)