Potrivit legislației în vigoare, valoarea unui punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut. În prezent, salariul minim brut este de 2.080 de lei, iar autoritățile intenționează să-l mărească la 2.230 de lei începând din 1 ianuarie.
Cu toate acestea, în 2018 și 2019, autoritățile au decis să plafoneze punctul de amendă la 145 de lei, conform valorii din momentul în care salariul minim era de 1.450 de lei.
Plafonarea urmează să expire în 31 decembrie 2019, iar reprezentanții Guvernului au anunțat că nu intenționează să o prelungească și pe parcursul anului 2020. "Da, potrivit legislației în vigoare, nu s-a luat nicio decizie în această privință, în sensul modificării reglementărilor legale în vigoare", a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.
În cazul în care Guvernul nu se va răzgândi, iar salariul minim brut va crește la 2.230 de lei, valoarea unui punct de amendă va crește cu aproximativ 53%, de la 145 de lei la 223 de lei.
Practic, în condițiile în care cea mai mică sancțiune din Codul Rutier se pedepsește cu două puncte de amendă, cea mai mică amendă rutieră ar urma să fie de 446 de lei, comparativ cu valoarea actuală de 290 de lei.
Concret, iată care ar urma să fie noile valori ale amenzilor în funcție de clasele de sancțiuni prevăzute de Codul Rutier:
Clasă | Puncte |
Amendă actuală |
Amendă în 2020* |
Clasa I | 2-3 puncte | 290 - 435 lei | 446 - 669 lei |
Clasa II | 4-5 puncte | 580 - 725 lei | 892 - 1115 lei |
Clasa III | 6-8 puncte | 870 - 1160 lei | 1338 - 1784 lei |
Clasa IV | 9-20 puncte | 1305 - 2900 lei | 2007 - 4460 lei |
Clasa V** | 21-100 puncte | 3045 - 14500 lei | 4683 - 22300 lei |
* valabil doar dacă Guvernul nu plafonează punctul de amendă și în 2020
** amenzi care sunt acordate doar persoanelor juridice
Via Avocatnet
Rămân totuşi în ceaţă cu un amănunt: sper că NU vom plăti amenzile tot la valoarea BRUTĂ de referiinţă, nu-i aşa ?? :-P
Poliţiştii vor trebui deci dotaţi cu computere cuantice, :-) ca să scadă cele vreo 45% impozite pe salariu.
...Că altfel ar fi o escrocherie pe faţă a abstracţiunii sinistre numite "stat".
Ca întotdeauna de fapt. :-(((
Odata ce ies din Romania cu masina, descreieratii din fata carora trebuie sa te tragi sa nu te omoare se cumintesc subit. Stiu f bine ca de exemplu in Ungaria iei niste amenzi de-ti aplauda urechile daca te simti "regele soselelor". La noi fac tot ce-i taie capul penrtu ca stiu ca pot. Peste tot a fost la fel pana cand Politia a inceput sa-si faca treaba.