Contestarea unui proces verbal nu mai este gratuită
Cea mai mică amendă posibilă creşte de la 170 la 180 de lei, cuantumul său fiind compus din două puncte de amendă. Cea mai mare amendă rutieră aplicată unei persoane fizice poate să atingă un cuantum de 1.800 de lei, aferentă celei de-a patra clase de sancţiuni şi a penalizării contravenţionale maxime din această categorie. În cazul persoanelor juridice, cărora li se pot aplica şi sancţiuni contravenţionale din clasa cinci de sancţiuni, cuantumul nou al amenzilor variază între 1.800 şi 9.000 de lei.DOSAR: Amenzi de circulaţie în Europa
Cuantumul amenzilor a crescut doar din cauza modului în care sunt calculate acestea, nu din cauza unei alte modificări a Codului Rutier, cum propunea Ministerul de Interne în 2013. La vremea respectivă, existau sugestii care ar fi adus amenzi mărite de peste zece ori (în materie de puncte de amendă) faţă de actualul Cod Rutier, acestea putând să ajungă la multe zeci de mii de lei în cazul în care un şofer nu ar respecta culoarea roşie a semaforului sau nu ar purta centura de siguranţă. Ulterior, s-a discutat despre înlesnirea anumitor sancţiuni şi păstrarea severităţii pentru anumite contravenţii, dar nici acestea nu s-au transformat într-un proiect de lege concret, care să ajungă să fie pus în vigoare.
Romania: înmatriculările de maşini noi din primul sfert al anului, în creştere faţă de 2013
Tot fraieru de rand o sa fie afectat...
Ala de il prinde cu 63 pe un drum de 50...etc
Fara o legislatie clara si corecta genu asta de masuri sunt penibile.
De fapt...sunt la fel ca cei ce ne conduc ...deci e oarecum logic.
Uof...Romania...
daca l-ar afecta la buzunar, ar face romanul un miting, ceva...
In state civilizate, amenzile se dau in functie de veniturile fiecaruia in parte... 100 de lei pentru unii este egal cu vreo 2 lei pentru altii...Nu facem decat sa incurajam toparlania si meltenismul rutier.
Voi nu vedeti ca in tara asta toata lumea fura...de la cei din fruntea tarii...pana la popi/doctori/politisti/profesori/functionari/patroni/vanzatoarea din piata etc etc etc???