Pokemon Go, jocul de mobil în care personaje virtuale sunt suprapuse peste peisajele reale și trebuie "capturate", începe să genereze probleme reale în trafic. Cauza este legată atât de șoferii care își folosesc mașinile pentru a ajunge mai repede la Pokemonii care apar aleatoriu pe străzile orașelor sau pe șosele, cât și de pietonii care reprezintă un pericol pentru că se trezesc în mijlocul carosabilului în timp ce stau cu ochii în telefon.
După ce în Franța au avut loc deja două accidente cauzate de șoferi inconștienți, într-unul dintre acestea șoferul lovind din plin un perete sub ochii polițiștilor care se aflau în apropiere, forțele de ordine din Belgia vor începe să amendeze pietonii care traversează strada cu ochii în jocul Pokemon Go utilizând articolul 7.2 din codul rutier. Acesta spune că pietonii trebuie să se comporte astfel încât aceștia să nu deranjeze sau să cauzeze pericole pentru ceilalți utilizatori ai drumurilor publice.
Conform legilor din Belgia, jucătorii Pokemon Go care vor fi surprinși de polițiști în timp ce ignoră regulile de bază din trafic vor fi amendați cu 55 de euro.
via Levif
Comentarii (1)