În perioada 2004-2010, cinci producători de componente auto și-au coordonat prețurile sau piețele și au făcut schimb de informații confidențiale cu privire la livrările de centuri de siguranță, airbaguri și volane către producătorii auto japonezi Toyota, Suzuki și Honda.
Potrivit unei investigații a Comisiei Europene, cartelul a fost înființat și a fost condus din afara Spațiului Economic European, în special din Japonia, prin întâlniri la sediile furnizorilor, dar și prin schimbul de e-mail-uri.
Amenzile acordate de autoritățile europene au o valoare totală de 34 de milioane de euro, după cum urmează: Takata (12.7 milioane de euro), Toyoda Gosei (11.3 milioane de euro), Autoliv (8.1 milioane de euro), Tokai Rika (1.8 milioane de euro) și Marutaka (156.000 de euro).
Decizia Comisiei Europene vine după o anchetă care durează de peste șase ani și care a început cu o serie de percheziții efectuate în luna iunie 2011. Organismele de reglementare din întreaga lume au anchetat numeroase carteluri, impunând amenzi de miliarde de euro și pedepse cu închisoarea pentru unii directori.
Autoliv, unul dintre producătorii "pedepsiți" de Comisia Europeană, este prezent și pe piața din România, fiind al doilea mare exportator din industria componentelor auto din țară.
Aproape 11.000 de români lucrează în fabricile Autoliv din Brașov, Sfântu Gheorghe, Lugoj, Reșița și Onești.Via Reuters
Comentarii (3)