Constructorul francez de mașini exclusiviste a publicat imagini oficiale cu noul concept Alpenglow. Am văzut, în urmă cu câteva zile, o primă imagine sugestivă cu acest concept, iar acum, Alpine a dezvăluit ceea ce pare a fi cel mai radical concept al mărcii franceze.
Așa cum se poate vedea, Alpenglow este o mașină exotică și care are un design futurist. Alpine spune despre designul general al conceptului că a fost inspirat de 5 elemente naturale: focul, aerul, apa, vântul și aburul. Designul agresiv este, de asemenea, inspirat de prototipul hibrid Alpine LMDh, care a concurat la Le Mans, iar cockpit-ul conceptului este amplasat central, ca la un monopost de Formula 1.
Luminile din față portocalii sunt inspirate de o cometă care intră în atmosferă, alături de mici puncte iluminate care reprezintă stelele de pe cerul nopții. O dungă roșie se prelinge pe acoperiș și scoate în evidență poziția centrală a șoferului, iar părțile laterale sunt puternic sculptate în scopuri aerodinamice și estetice.
Conceptul Alpenglow conține și tunele aerodinamice Venturi, evidente în partea din spate.
Luminile din spate albastre semnifică puritatea conceptului, în sensul în care acesta este propulsat de un motor pe bază de hidrogen.Jantele sunt desenate în forma unor fulgi de zăpadă, iar mai multe suprafețe și elemente ale caroseriei, precum capota motorului, eleronul activ, jantele, rezervoarele de hidrogen, volanul, pedalele și padelele din spatele volanului sunt transparente. De asemenea, caroseria lui Alpenglow este confecționată din carbon reciclat.
Aspectul futurist se poate vedea și la interior, acolo unde avem o serie de elemente desenate sub forma unor triunghiuri. Șoferul este așezat central în mașină, între cele două rezervoare de hidrogen. Volanul conține comenzi pentru reglarea mai multor setări, precum modul de regenerare și controlul tracțiunii, precum și un buton special Overtake pentru un boost de putere.
Cheia conceptului este desenată sub forma unei prisme și este introdusă direct în volan. Partea centrală a volanului este iluminată, iar padelele pentru schimbarea treptelor de viteză sunt transparente.
Odată cu prezentarea acestui concept, Alpine a anunțat și planurile sale de viitor cu privire la eventualele modele de serie. modele electrice noi: un înlocuitor pentru A110, o mașină sport compactă nouă și un crossover GT.
Ca parte a planului Dream Garage, constructorul francez va lansa 3via Alpine
Comentarii (0)