Alături de numele mari din industrie, Salonul Auto de la Frankfurt va găzdui şi premiere ale unor importante case de tuning şi specialişti în modificarea modelelor de serie. Este şi cazul celor de la Alpina, dedicaţi întru totul modelelor BMW.
După ce au lansat Alpina B3 Bi-Turbo în cadrul Salonului Auto de la Geneva, model bazat pe versiunea 335i şi echipat cu 410 cai putere, germanii vor să recidiveze cu omologul diesel, botezat D3. Modelul va fi expus la Frankfurt şi va dispune de resurse mult mai generoase decât cele oferite de motorul diesel bi-turbo, cu şase cilindri în linie şi o capacitate de 3.0 litri.
Potrivit unor informaţii preliminare, Alpina a reuşit deja să stoarcă 350 de cai putere din unitatea diesel, alături de un cuplu motor impresionant, estimat la 700 Nm. Cu asemenea resurse, modelul german bazat pe Seria 3 va putea accelera de la 0 la 100 de km/h în mai puţin de cinci secunde.Alpina se va gândi şi la cei care vor o alternativă mai modestă. Noul D3 va fi oferit şi în compania unei versiuni modificate a diselului TwinPower Turbo de 2.0 litri, regăsit pe BMW 325d. Unitatea va oferi mai puţină putere, dar şi un consum mai mic. Ambele unităţi diesel disponibile pentru D3 vor fi alăturate propulsiei spate şi, opţional, unei tracţiuni integrale xDrive.
Un set de imagini oficiale ale viitorului Alpina D3 vor fi publicate odată cu dezvăluirea modelului în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Din punct de vedere estetic, el ar putea semăna foarte mult cu omologul său pe benzină, B3, prezent în imaginea alăturată.
Da baieti,poate ca asa, insa nu diesel...