Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi anunță o “turbo” consolidare între membri: vânzări de 14 milioane de mașini în 2022

de Petre Barac
Joi, 01.03.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi anunță accelerarea procesului de consolidare între cei trei membri ai săi, prin reducerea costurilor și creșterea profiturilor. Până în 2022, alianța vrea să ajungă la vânzări totale de 14 milioane de mașini pe an.

Alianța dintre Renault, Nissan și Mitsubishi a publicat un document ce anunță “lărgirea convergențelor în achiziții, inginerie și producție, precum și în lanțul de aprovizionare.”

Cei trei producători, prin vocea CEO-ului Carlos Ghosn, proaspăt reales în funcția de șef al Renault și al alianței, vor să accelereze procesul de consolidare prin reducerea costurilor și creșterea profiturilor.

Până în 2022, alianța vrea să atingă vânzări anuale de 14 milioane de mașini, comparativ cu cele 10.6 milioane de unități din 2017.

“Accelerăm convergența pentru a susține companiile membre cu sinergii în creștere. Alianța va accelera „turbo” performanțele și creșterea companiilor membre, în timp ce va păstra autonomia și strategiile distincte ale Renault, Nissan și Mitsubishi Motors,” a declarat Carlos Ghosn, președinte și CEO al alianței Renault-Nissan-Mitsubishi.

Anul trecut, cele trei companii anunțaseră o țintă pentru creșterea sinergiilor anuale de peste 10 miliarde de euro până în 2022, față de cele 5 miliarde din 2016.

Via Autonews

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru