Alfa Romeo urmează să renunțe la amplasarea asimetrică numerelor de înmatriculare în față. Astfel, toate viitoarele modele Alfa Romeo vor avea acum numărul de înmatriculare din față amplasat convențional, în mijlocul barei de protecție. Potrivit lui Alejandro Mesonero-Romanos, șeful de design al mărcii italiene, această schimbare este impusă de către noile norme de siguranță General Safety Regulations (GSR) ale Uniunii Europene.
Aparent, cei care au stabilit noile norme de siguranță consideră că amplasarea numărului de înmatriculare în mijlocul barei de protecție reduce riscul ca un pieton să fie rănit de acesta în caz de accident.
Deși fanii mărcii vor fi cu siguranță dezamăgiți de această decizie, designer-ul Alfa Romeo spune că este mulțumit cu repoziționarea numărului de înmatriculare. „Asta ne va permite să avem oricum o simetrie, așa că eu sunt mulțumit. Eu sunt unul dintre cei care preferă numărul de înmatriculare în mijloc”, a declarat Alejandro Mesonero-Romanos.
Cel mai nou model al mărcii, Junior, are deja numărul de înmatriculare montat în mijloc.
Nu se știe, însă, dacă modelele Alfa Romeo vândute în afara Uniunii Europene vor păstra, totuși, poziționarea asimetrică a numerelor de înmatriculare.via Autocar
Comentarii (3)