Esential
35% | este creşterea Alfa Romeo în România. În calcul au fost luate primele cinci luni ale anului 2011. |
35% | este creşterea Alfa Romeo în România. În calcul au fost luate primele cinci luni ale anului 2011. |
Alfa Romeo îşi revine din pasa proastă în care s-a aflat în ultimii ani. Iar motoarele care ridică vânzările unui brand care acum câţiva ani se afla în ralanti sunt MiTo şi mai ales Giulietta.
În Germania, cea mai importantă piaţă auto a Europei, Alfa Romeo a reuşit să devină brandul cu cea mai mare creştere în 2011. Din ianuarie până în iunie, italienii au vândut 6038 de maşini, o creştere de 70.2% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, atunci când Alfa şi-a găsit doar 2500 de clienţi în această ţară.
"Creşterea arată că Giulietta este văzută ca un produs de înaltă calitate care este pe gustul clienţilor germani", spune Manfred Kantner, directorul biroului german al Fiat Group. Conform acestuia, creşterea va continua odată cu apariţia în gamă a cutiei cu dublu ambreiaj TCT, care va fi disponibilă începând cu această toamnă.
Alfa Romeo a crescut simţitor şi pe celelalte pieţe importante ale continentului. În Franţa, de exemplu, marca italiană a crescut în vânzări cu 58.1% faţă de primele şase luni ale lui 2010, ajungând la 9276 de unităţi.
Britanicii au fost şi ei impresionaţi de noua Giulietta, vânzările Alfa din Marea Britanie crescând cu 69.1% în prima jumătate a anului. De altfel, media creşterii Alfa Romeo în Uniunea Europeană este cea mai mare din întregul peisaj auto, brandul italian înregistrând +54.3% la nivelul ţărilor care fac parte din UE în perioada ianuarie-mai 2011 faţă de aceleaşi luni ale lui 2010.PIAŢA | IAN-IUN 2010 (maşini vândute) | IAN-IUN 2011 (maşini vândute) | CREŞTERE |
GERMANIA | 3532 | 6038 | +70.2% |
MAREA BRITANIE | 3836 | 6488 | +69.1% |
FRANŢA | 5869 | 9276 | +58.1% |
SPANIA | 1759 | 2842 | +61.6% |
PORTUGALIA | 780 | 1152 | +47.7% |
ITALIA | 27.606 | 37.144 | +34.5% |
ROMÂNIA (ian-mai) | 52 | 79 | +34.2% |
UNIUNEA EUROPEANĂ (ian-mai) | 41.137 | 63.483 | +54.3% |
.
via | CCFA, ACEA, SMMT
Acel tabel de mai sus demonstreaza inca o data prejudecatile romanilor fata de aceasta marca in comparatie cu clientii acesteia din tarile civilizate.
Pe de alta parte, nu doar prejudecatile reprezinta un handicap al marcii in acest colt al europei cat faptul ca aceasta este reprezentata extrem de deficitar in tara.
In Brasov de exemplu nu am mai vazut o Alfa in showroom de aproape un an in timp ce in Bucuresti nu prea au masini de drive test.
Pana ce FIAT nu isi va deschide un birou de marketing in Romania, marcile acestui grup (cu exceptia Ferrari si Maserati) nu vor reusi sa se genereze vanzari substantiale.
Ce este insa important de retinut din cifrele prezentate in articol este faptul ca Alfa Romeo reuseste aceste volume cu doar 2 modele.
Din cele peste 63k unitati vandute in europa, peste 85% sunt Mito si Giulietta, in afara de acestea avand inca in productie doar modelul 159.
Probabil vanzarile vor fi cel putin dublate de aparitia a inca 4 modele in urmatorii 3 ani (Giulia, 2 modele de SUV si 4C).
@flavius sincer nu vad Mito si Giulietta ca iar fiecare in clasa sa,imi par cele mai atractive Dar, parca altul e potentialul Alfei ,spre alte clase mai superioare ;-)
Ma bucur pentru revenirea Alfa si cred ca, dupa cum vorbesc si cifrele de vanzari, se intampla ceea ce am citit intr-un articol : ''Romeo si-a gasit Giulietta in mod oficial''. Din punctul meu de vedere, este o masina frumoasa, care nu seamana cu celelalte modele de pe piata. De asa ceva este nevoie in peisajul auto.
iar mito e masina de gay oricand. sa zici ca e ami faina decat seria 1 sau mai stiu eu ce e vorba de gust. din poze imi place, in realitate cand am vazut-o nu-mi mai place.