Alfa Romeo: "Avem 30.000 de comenzi pentru Giulietta"

De Mircea Meșter
Publicat Marti, 05.10.2010
Alfa Romeo Giulietta a strâns deja 30.000 de comenzi din Europa. Modelul italian se lansează în România la sfârşitul acestei luni.

Esential

30.000 de comenzi a adunat Giulietta până acum în Europa.

Conform cifrelor avansate de italienii de la Alfa Romeo, nu mai puţin de 30.000 de clienţi din toată Europa ai mărcii italiene au comandat noul Giulietta, această cifră reuşind să întărească prognozele mărcii pentru primul an de la lansare: 100.000 de unităţi vândute.

"Alfa Giulietta a colectat, din momentul lansării sale, 30.000 de comenzi din Europa. Iar faptul că modelul nostru a debutat abia în septembrie pe pieţe mari, cum ar fi cea din Marea Britanie, ne arată că suntem în grafic pentru a ajunge la peste 100.000 de comenzi în primul an de la lansare", a declarat la Salonul de la Paris Harald J. Wester, preşedintele Alfa Romeo.

În România, modelul italian îşi va face debutul la sfârşitul lunii octombrie, preţurile pentru piaţa internă nefiind cunoscute la ora redactării acestui material.

Deşi oficialii Volkswagen şi-au exprimat clar dorinţa de a achiziţiona Alfa Romeo în viitorul apropiat, Wester susţine că marca milaneză nu va avea probleme economice în viitor, strategia care a debutat odată cu noile MiTo şi Giulietta fiind una câştigătoare.

"În primul rând, ne-am confirmat poziţia în ceea ce priveşte siguranţa, ultimele noastre modele primind câte cinci stele. În plus, Giulietta a devenit cel mai sigur model compact testat vreodată de EuroNCAP. Cu MiTo şi cu Giulietta erijate în suporturile brandului, putem să ne concentrăm liniştiţi pe viitor. Trebuie să terminăm business plan-ul până în aprilie 2011, acest lucru fiind baza unei creşteri stabile şi consistente ale brandului nostru", spune preşedintele mărcii italiene.

via | Unica-strada

Comentarii (6)

  • Giulieta o sa castige mult teren in fata Mini , chiar daca mini este mi exclusivist. Pretul Giulietei este foarte acceptabil
    1 12
  • Andrei.P
    Giulietta
    O confunzi cu Mito
    13 0
  • Alfa
    Frumos , imi doresc ca Alfa sa scape de probleme si sa nu ajunga la depersonalizarea impusa de umbrela VW
    13 4
  • fny.ro
    @Alex
    Daca tot iti dai cu parerea, ar trebui sa stii ca Mini a pierdut din piata impotriva MiTo. MiTo este concurenta pentru Mini. Giuleta este in clasa superioara....
    7 5
  • fiat boy
    super veloce!meravigliosa creatura!
    prevad un viitor frumos pentru Alfa! GIULIETTA va face istorie! are deja una in spate de la sora mai mare Giulia! :)
    5 2
  • Alfa....
    ma bucura faptul ca un golf nu va arata niciodata asa....NICIODATA ...cred ca si fanii vw recunosc asta.... cu amaraciune...

    Pace
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru