Ai drum prin Germania? Din septembrie vei plăti o taxă de autostradă de până la 130 de euro pe an

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Joi, 26.01.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Germania va introduce începând din septembrie 2017 o taxă de autostradă care va ajunge la cel mult 130 de euro pe an în funcție de gradul de poluare al vehiculului.

Germania a anunțat în această săptămână planurile finale pentru introducerea unei taxe de autostradă pentru șoferii străini care tranzitează țara, la capătul unor negocieri dure cu Comisia Europeană.

Astfel, șoferii mașinilor înregistrate în afara Germaniei vor achita o taxă de autostradă de cel mult 130 de euro pe an, care va fi stabilită în funcție de gradul de poluare al vehiculului. Pentru moment, Ministerul Transporturilor din Germania nu a oferit alte detalii cu privire la valoarea taxei sau dacă proprietarii de mașini electrice vor fi scutiți de la plata acesteia.

Urmareste Automarket
Întrucât o astfel de taxă aplicată exclusiv străinilor ar fi discriminatorie, aceasta va fi solicitată inclusiv germanilor, însă în cazul acestora va fi dedusa din impozitul anual pe mașini.
Această soluție a fost calea de mijloc găsită de Germania și Comisia Europeană pentru ca cea mai mare economie a Uniunii Europene să poată taxa mașinile străine.

"Pentru șoferii locali nu va fi niciun cost suplimentar. Oricine are o mașină prietenoasă cu mediul va plăti ceva mai puțin", a explicat Alexander Dobrindt, ministrul Transporturilor din Germania.

Taxa va fi aplicată după alegerile federale, care vor avea loc în 24 septembrie.

Via Reuters

Comentarii (10)

  • Cata marlanie grosolana pentru cea mai bogata tara din UE sa ajunga sa ia banii de la celalalti cetateni non germani care sunt de la mai saraci la FOARTE saraci fata de germani !!

    si cata marsavie ca acea Comisie Europeana le-a tinut partea !!!

    CE se va intampla cand toate tarile vor face acelasi lucru ????

    Vom ajunge sa platim de tampiti tot felul de taxe si sa nu se mai circule cu masinile in Europa lu germanu Uber Alles !

    LACOMI DOMNULE ! NU II MAI SATURA NIMENI !
    14 27
  • Mai rău pentru samsari. O să o bage ca scuză la prețul mașinilor făcute din alte 3 pe care le vând.
    21 1
  • @Edik

    Taxa va fi de doar câțiva euro pentru o perioadă minimă de 10 zile, hai să-ți spun eu unde mârlănie, în Elveția, unde pentru o simplă trecere trebuie să plătești vigneta pentru un an de zile, adică 40 euro. Germania era singura care nu percepea taxe de autostradă, iar câțiva euro pentru tranzit la o mașină nu reprezintă mai nimic, raportat la costurile întreținerii unei rețele de peste 12.000 km autostradă, care se ridică la câteva sute de milioane pe an.
    29 1
  • @Edik Ca sa nu mai zic ca sunt destule tari in Europa la acelasi nivel ca Germania (Franta si UK) sau peste in ceea ce privesc veniturile: Olanda, Luxemburg, tarile nordice.

    Germania are cel mai mare PIB datorita populatiei. PIB-ul/locuitor e mai mic decat in destule state de pe continent insa.
    8 0
  • Ce este rău că un stat își urmărește interesele?
    Noi, românii, nici nu ar trebui să vorbim.
    Ne-am bătut joc de țară și de noi. Lucru ce a devenit sport național, acu' că fotbalul a decâzut și el până la nivel de campionat școlar.
    8 1
  • Norbert
    Am fost de cateva ori la Kalamata in sudul Greciei placand de la Timisoara tranzitand Serbia si Macedonia folosind traseul pe la Atena.
    Costul total platit pentru autostrazi dus-intors a fost de aprox 90 euro din care aprox 70 au fost platit in Grecia. Am condus un Fiat Panda deci nu masina de mare gabarit. Si alti cer mult pentru autostrazile lor.....
    9 1
  • sa tranzitezi italia dus-intors cu masina mica te costa 85-90 de euro numa autostrada
    3 0
  • d-aia nu mi ducu je cu da cia in jrmania ca n-am carnet, mai lampagiilor voi ca te nu puneti taxi la mama lor de 1000 de euroi?
    0 3
  • Ce mai - v-ati molipsit de la Johannis - cu astfel de formulari duplicitare?!Pai'asta este taxa pentru Romani?!Nu va este voua rusine?!Nu-i ajunge Romanului ca traieste prost in tara lui - trebuie sa se si enerveze la vederea acestui titlu - pur si simplu idiot?!
    0 1
  • marius
    @dan_grc aiurea nu e taxa din elvetia dragul meu, unde se spala drumurile cu sampon si indicatoarele rutiere de asemenea,unde nu ai voie sa iti fie lovita masina pt ca drumurile sunt maturate si spalate deci prin urmare nu ai motiv sa iti fie masina lovita sa nu mai vorbim de drumurile perfecte fara gropi ,vrajeala e in Grecia ,Italia unde drumurile cel putin in italia nu se ridica la nivelul ungariei ,asa ca dragul meu aia e vrajeala de la trieste la milano 60 de euro doar dus ,.......
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru