Autoritățile s-au confruntat în 2017 cu un număr ridicat de solicitări din partea clienţilor, care s-au programat să obţină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand.
Situația pare să rămână neschimbată și în 2018, înmatriculările de mașini SH fiind pe un trend ascendent încă din primele luni ale anului.
În aceste condiții, Registrul Auto Român (RAR) estimează un profit de 103.5 milioane de lei în 2018 și venituri totale de 404.3 milioane lei.
Proiectul privind bugetul de venituri și cheltuieli, aflat pe site-ul Ministerului Transporturilor, mai arată că RAR şi-a bugetat cheltuieli totale de 281.02 milioane lei, din care cheltuielile cu personalul se ridică la 157.7 milioane lei.
Potrivit informațiilor oficiale, RAR are circa 1.700 de angajați. Înființat în 1911, Registrul Auto Român este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor ca autoritate competentă în domeniul vehiculelor rutiere, siguranţei rutiere, protecţiei mediului înconjurător şi asigurării calităţii.
Via News.ro
...Iar RAR-iștii au peste 25%. :-)
Și asta, în condițiile unui fond de salariu mediu de cca. 90.000 lei / angajat.Fără șpăgi incluse, evident.