Adio, Scion! Toyota renunță la brandul construit pentru publicul tânăr din Statele Unite

de Mircea Meşter
Miercuri, 03.02.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Toyota urmează să închidă operațiunile mărcii Scion, construită și dedicată special pieței din SUA. Modelele Scion vor fi vândute de acum sub sigla Toyota, la fel cum se întâmplă în Europa.

De obicei, presa europeană scrie foarte puțin despre lansările mărcilor pur americane. Și e normal: interesul europenilor este limitat din acest punct de vedere. În plus, există bariere reale între gamele de modele comercializate în Europa și peste Ocean, iar asta îi face pe europeni să înțeleagă poziționarea a foarte puține dintre modelele propuse pe piața din Statele Unite. 

De această dată, însă, facem o excepție, pentru că informația care a inundat site-urile din SUA nu are legătură cu gama de modele a unei mărci tipic americane, ci cu faptul că aceasta este eliminată de pe piața din Statele Unite. Este vorba de Scion, un brand pe care Toyota l-a dezvoltat în America de Nord cu scopul de a se adresa publicului tânăr.

Lansată în 2002 și dedicată exclusiv clienților din SUA, marca Scion a adunat de-a lungul timpului versiuni rebotezate ale unor modele pe care le regăsim și în Europa, dar care în State nu puteau fi vândute sub marca Toyota din cauze care țineau mai ales de dimensiuni.

Așa au ajuns în Statele Unite modelele Scion FR-S (Toyota GT-86), Scion iM (Toyota Auris) și chiar Scion tC (Toyota Avensis). Evident, gama mărcii Scion a fost completată cu o serie de modele specifice care aveau rolul de a atrage publicul tânăr spre Grupul Toyota.

Scion iM, cunoscut în Europa ca Toyota Auris.

Vârful de vânzări al mărcii Scion a fost înregistrat în 2006, atunci când 175.000 de clienți au cumpărat modelele unei mărci care pe atunci era una foarte tânără. Odată cu dezvoltarea crizei din 2007-2008, vânzările brandului Scion au scăzut, japonezii ajungând anul trecut să vândă 56.000 de mașini.

Conform presei din SUA, anunțul închiderii brandului Scion urmează să fie comunicat de Toyota tuturor oficialilor din SUA, care vor fi relocați pe posturi în cadrul mărcii-mamă. Modelele care urmau să fie lansate sub marca Scion vor fi și ele reutilizate sub brandul Toyota.

UPDATE: Toyota a confirmat oficial eliminarea Scion din portofoliul de mărci reprezentate în SUA.

Toyota GT-86 în Europa, Scion FR-S în SUA.

via Motortrend

Comentarii (12)

  • Se zvonește că și unele modele Lexus vor fi comercializate sub sigla Toyota, un pas logic de altfel.
    22 17
  • Inca din 2002 mi-am pus o intrebare simpla cand a aparut Scion: de ce nu s-au folosit de un nume deja cunoscut, si anume Daihatsu? Nu am vazut logica acestei miscari a celor de la Toyota. Nu era mai cu mot Scion fata de Daihatsu. Nu oferea masini de calitate mai buna, nu oferea ceva mai aparte, un design sau o abordare diferita fata de ce oferea Daihatsu. De-atunci mi-am spus ca este o chestiune de timp pana cand Toyota o va inchide. Uite ca nu au trecut nici 20 de ani. Poate ca Toyota trebuie sa urmareasca evolutia marcii Saturn.
    20 13
  • Cred ca BMW a vandut mai multe trotinete decat Scion masini.

    http://www.shopbmwusa.com/PRODUCT/3976/BMW-JUNIOR-BIKE
    14 13
  • @mowgli
    Si cate trotinete a vandut BMW fata de Scion ? Stima !
    7 9
  • inexorabil
    @Lau, tâlcul “mărcii” Saturn este: cum să irosești miliarde de dolari pe o iluzie nouă când puteai să revigorezi o certitudine veche (Oldsmobile). Doar modelul Outlook merită apreciat, fiind frumușel exterior-interior și foarte bun la probele IIHS.

    Cât despre subiect, ideea Toyotei de a crea un brand care să producă ȋn Japonia și să vândă apoi ȋn America de Nord pare atrăgătoare, numai că n-ar fi trebuit să se preteze la acele forme bizare, precum ȋn cazul lui xB, deși, paradoxal, a fost cel mai vândut model al diviziei (probabil dintr-un imbold al unor americani de a fi și de a se simți “altfel” decât majoritatea compatrioților). S-a recurs și la “badge engineering”. A fost ca o trecere de la sublim la ridicol: ȋntr-o perioadă ȋn care statisticile americane o ȋncununaseră pe Celica drept cel mai bun coupé sport și cea mai fiabilă mașină sport, au apărut năstrușniciile astea de Scion și n-a durat mult până când Celica – nota bene: o fostă glorie a raliului mondial – a dispărut din State.
    Așadar, ȋn privința lui Scion, am impresia că lucrurile s-au desfășurat de parcă Toyota ar fi prestat un management de tip GM :)
    8 3
  • Istrate
    Deci sa inteleg ca Scion tC se va vinde tot sub sigla Toyota ? Evident ca acest model nu era nici un model Toyota cu alta sigla. Am vazut in realitate un Scion Xb alb prin Bucuresti, arata fenomenala masina .Toti trecatorii intorceau capul dupa ea. Era o aparitie exclusivista printre atatea hoituri cu sgle ''hitleriste'' .

    @Dan Grecu, felicitarile mele. Se zvoneste ca si unele modele BMW vor purta sigla Toyota pe motoare. Baga mare o manea in E39 sa nu te plictisesti.
    2 15
  • inexorabil
    Mădălino, nu te ȋncearcă niciun pic de finețe…Ți-ai pus alt turban, dar mitraliera ta țăcăne tot a talibanism.
    Eh, nu știi să te “deghizezi” și nici să schimbi cursul istoriei. Precum Dănilă Prepeleac, arunci cu toporul după aceeași lișiță, pe care o doare ȋn Etreijn-ouă de tine.

    Parcă i-ai promis ceva voievodului Mircea…Dar mă resemnez, frățâne-miu: regulile sunt făcute ca să fie ȋncălcate…

    Așa, de curiosité, te-ai uitat la biata definiție a siglei ? Exemplu de siglă: GM. Alea menționate de tine sunt simboluri sau embleme.
    Greu la deal cu boii mici (ăia care trag carul tău, ca să nu ȋnțelegi altceva).
    10 3
  • Mor de ras , iar o arde mascarici cu intorsul capetelor :)) texte de pustan.
    Referitor la scion , bani aruncati degeaba in cresterea unui brand.
    O mutare normala , cum spunea cineva mai sus mai bine incercau cu daihatsu iar de banii cheltuiti pe scion cresteau o marca existenta.
    9 2
  • Domnule Meșter,

    Eu consider o greșeală faptul că publicațiile auto din Europa nu prea dau articole despre piața de profil de peste Ocean. Ce să înțeleg? Că toate aceste reviste sunt plătite de producătorii și dealerii auto europeni? Pasionații auto sunt interesanți de orice înseamnă autovehicul. Aflăm prea puține despre piața din Americi, Australia și Oceania sau Extremul Orient. O pată de culoare e chiar binevenită!
    7 0
  • Observ ca dan_grc are mai multe voturi negative decat pozitive. Sa fie vreo coincidenta ? :))))))
    3 11
  • Iar face madalina pe maimuta si scrie cu nick-ul meu, cum ar fi comentariul de mai sus. Mada se simte singurica :))
    7 3
  • S-au desteptat la timp, acumacand ii ameninta vw .
    inchid Scion si dezvolta Daihatsu :)

    BRAVO !
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru