Reprezentanții Jaguar au anunțat anterior că producția modelului sport F-Type va ajunge la final anul viitor. Pentru a marca acest moment, dar și cei 75 de ani de excelență a mărcii în segmentul automobilelor sport, Jaguar prezintă acum ediția specială F-Type 75 și F-Type R 75.
Pentru a fi diferențiate de un F-Type obișnuit, Jaguar a pregătit o nuanță Verde Giola pentru exterior, faruri LED, embleme speciale și jante de 20 de inch, finisate în negru lucios.
La interior regăsim ornamente din inox pentru praguri, scaune îmbrăcate în piele Windsor, instrumentar digital de bord cu ecran de 12.3 inch și pachetul Black Pack.
Noua ediție specială Jaguar F-Type 75 va fi oferită alături de motorizările de 2.0 litri cu 300 CP și V8 de 5.0 litri, supraalimentat, cu 450 CP. De cealaltă parte avem versiunea F-Type R 75, cu același propulsor V8, dar care dezvoltă 575 CP și 700 Nm.
Direcția a fost, la rândul ei, revizuită, iar diferențialul spate controlat electronic este standard.
via Jaguar
la fel ca orice alt jaguar sau land rover, de fapt.