Adio, Head-Up Display: Apple vrea să transforme parbrizul într-un ecran transparent gigant

de Mircea Meşter
Duminica, 31.01.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cum ar fi ca parbrizul să se transforme dintr-o banală bucată de sticlă securizată într-un ecran transparent imens care să facă inutilă prezența oricărui alt display în mașină? Conform zvonurilor din industrie, Apple lucrează la asta în secret în laboratoarele sale din SUA.

Zvonurile legate de viitoarea mașină pe care compania Apple ar pregăti-o de lansare spre finalul acestui deceniu încep să se întețească. Iar după ce însuși Elon Musk, directorul Tesla Motors, a aruncat câteva "fitile" care dezvăluiau faptul că Apple are în vedere dezvoltarea unei mașini electrice, informațiile continuă să curgă pe acest subiect.

Ultima astfel de știre vine să confirme faptul că Apple nu dorește doar o mașină ca toate celelalte, ci încearcă să dezvolte soluții care nu au mai fost puse în aplicare niciodată în istoria industriei. De exemplu, americanii vor să transforme banalul parbriz într-un display de realitate augmentată care să-ți ofere informații 3D în timp real legate de sistemul de navigație, de viteza mașinilor din jur, de siguranță activă sau de informații geografice legate de locurile prin care trece mașina. Mai mult, noua soluție tehnologică va transforma actualele sisteme Head-Up Display în sisteme antice, pentru că va avea posibilitatea de a afișa și informații conexe cu zona de entertainment sau de conexiune mobilă.

Deși informațiile sunt încă puține, presa americană vorbește despre posibilitatea ca soluția tehnică să fie pusă în aplicare prin interpunerea unui ecran inteligent transparent între două straturi de sticlă - interior și exterior - ale parbrizului. 

Jurnaliștii de la Financial Times notează faptul că există indicii serioase legate de o apariția unei astfel de soluții în curtea Apple.

Astfel, gigantul american a achiziționat recent patru companii care activează în domeniul realității virtuale augmentate, Flyby Media, Metaio, Faceshift și PrimeSense, toate având ca principal domeniu de activitate tehnologiile de acest tip.

Oricât de SF ar părea, ideea celor de la Apple nu este una nouă. Jaguar a prezentat acum doi ani un concept de parbriz care mergea pe această linie. Acesta se numea 360 Virtual Urban Windscreen și oferea soluții interesante, precum cea prin care clasicul sistem de navigație era înlocuit cu o mașină "fantomă" 3D afișată în parbriz pentru a fi "urmărită" de șofer. Un clip cu soluțiile Jaguar poate fi urmărit mai jos.

via FastCompany

Comentarii (13)

  • Marius
    Era si timpul ca cineva cu putere financiara sa faca asta.
    10 6
  • Daca iti crapa, acum dai pe un parbriz cat pe un televizor. Dar cu un ecran inclus.... Poate nu pentru muritorii de rand.
    6 1
  • Din cate stiu Mercedes lucreaza de mult timp la un astfel de sistem.
    6 5
  • da ,probabil intr-un viitor foarte apropiat parbizul masinii va fi precum campul vizual al terminatorilor din filmul cu acelasi nume ,,,TERMINATOR"...apoi mai tarziu poate vom putea apela si la niste implanturi de retina sau mai stiu eu ce...si iaca filmele SF ale copilariei cu cyborgi devin realitate.
    15 3
  • Apple sa-si tina labele jegoase departe de masini. Nu avem nevoie de asemenea rahaturi inutile. Numai idei inutile care nu sunt nimic mai mult decat artificii de marketing. Echipari si tehnologii aberante de-a dreptul. De ce as avea nevoie de o linie pe pabriz care sa-mi arate mijlocul drumului, vitezometrul si alte informatii inutile. Tot ce fac este sa incarce campul vizual si sa distraga soferul de la condus.
    13 17
  • Scrooge
    un super parbriz pe care daca-l fisurezi cu o piatra sa te coste schimbarea lui cat jumatate din valoarea masinii. In Romania (tara ca re oricum nu conteaza) multi nu-si cumpara parbriz cu degivrare la achizitonarea unei masini noi tocmai din cauza acestui lucru.
    15 2
  • pentru un concept e de-a dreptul SF. Parca ai fii intr-un joculetz video. :)

    Nu m-as hazarda sa il cataloghez ca bun sau inutil. As astepta pana la o testare riguroasa pentru ca ma indoiesc sa scoata pe piata un sistem care ar distrage atentia sau ar transforma imaginea reala intr-una 100% artificiala. Ca si in cazul sistemelor similare din armata, privitorul are tendinta de a nu mai percepe mediul in mod obiectiv si ajunge sa se detaseze de acesta pana acolo incat totul devine o sesiune de joc video.

    Intr-un fel este OK (daca e sa vorbim de militari) dar pentru civili urcarea la bordul unei astfel de masini ar echivala cu patrunderea intr-o lume virtuala in care soferul ar fi un mic robotel ce urmeaza "orbeste" indicatiile sistemului. Dupa cateva ore de astfel de "tratament", ori de cate ori ar cobora din masina ar experimenta un soc visavis de "revenirea" in realitate.

    Punand la socoteala ca totul e la nivel de zvon dar si eventualele probleme legate de o suprasaturare cu informatii a soferului (poza mi se pare exagerata), personal as privi lucrurile cu ceva mai mult calm.

    Pana la urma omul zboara deja in spatiu dar calatoria pe spatele unui cal a ramas la fel de naturala si de...legala :)

    @scrooge...n-ar fi de mirare sa foloseasca un gorilla glass. Plus ca exista si asigurare; daca respectivii nu se cauta in mod obisnuit prin buzunare de "un plin" de 50 de lei.
    13 3
  • inexorabil
    Cine consideră că ultimul text “merită” o strâmbătură? Mă refer, desigur, la “minusul” cu care a fost “gratulat” @vianu. Nu contează care sunt relațiile mele cu el; ȋn acest caz, omul a dat glas unor aprecieri obiective și de bun simț. Mă declar și ȋn asentimentul lui @ha și @Sam93.

    Dincolo de impresiile și sentimentele noastre, producătorii (inclusiv cei non-auto) ȋntind prea mult coarda răbdării știm noi a Cui…Observ că ȋși tot agață argumentele de “cerințele pieței”, numai că am mai subliniat că acestea nu apar ȋn mod spontan, aleatoriu, așa cum ar fi firesc și după cum s-au reglat și consfințit mecanismele seculare ale economiei, ci sunt “dresate” (până deunăzi “din umbră”, iar acum fățiș și intens, fără nicio rușine) de iresponsabila mass-media și de – oricât am privi cu scepticism sintagma – Oculta Mondială. Sau poate că preferați termenul “inoculate” ȋn loc de “dresate”, dar cert este că, ȋn ziua de azi, lumea te ȋnvață nu numai ce să-ți placă, ci și cum să-ți placă.

    HUD este, ȋntr-adevăr, suficient! Eh, imposibil să nu-mi amintesc de…Oldsmobile (“normal” că “trebuia” să dispară; inovator – cu sens de realmente folositor – ȋnseamnă supărător…pentru unii cu putere de decizie).
    10 4
  • parbriz apple made by samsung
    10 2
  • Ionica
    Rezultatele finaciare ale Apple lasa de dorit in ultimul an. Ce e de facut?
    Apeleaza la niste prieteni de la FT si alti ratati din domeniu sa le creasca nitel actiunule. Rusinica!
    4 2
  • AndreiNR
    Mai degrabă LG. Ei au perfectat ecranele OLED flexibile și transparente.
    4 0
  • @ionica apple detine are foarte mult cash - http://recode.net/2015/10/28/apple-is-doing-nothing-with-its-206-billion-cash-pile-heres-a-possible-shopping-list/
    0 0
  • * apple are foarte mult cash
    scris la oboseala, la ora tarzie
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru