Lucrările de modernizare la vechiul pod de la Agigea şi numărul mare de turişti au determinat producerea unor ambuteiaje majore pe Drumul National 39, care face legătura între Constanţa şi localităţile situate în sudul litoralului, până la Vama Veche.
Autorităţile susţin însă că au identificat o metodă prin care o bună parte din aglomeraţie va putea fi evitată, în special de turiştii care doresc să ajungă în staţiuni precum Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn, Mangalia, Vama Veche şi, într-o măsură mai mică, Costineşti.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să construiască un drum expres cu o lungime de 22 de kilometri care să înceapă de la ieşirea de pe autostrada A4, să treacă pe noul pod de la Agigea aflat în prezent în construcţie, să ocolească Lacul Techirghiol şi să se conecteze la DN 39 în zona localităţii 23 August.
În acest fel, turiştii care vor să ajungă în sudul litoralului vor evita tranzitarea localităţilor Agigea şi Eforie Nord, acolo unde se înregistrează cele mai frecvente ambuteiaje pe parcursul verii. Drumul respectiv există deja, însă are o singură bandă pe sens şi urmează să fie modernizat pentru a fi transformat în drum expres cu două benzi pe sens.
"Pentru a evita blocajele din zonă vom pregăti o variantă ocolitoare a Lacului Techirghiol şi a localităţii Agigea, pe podul nou, cu înţepare în DN39 după localitatea 23 August. Drumul de la podul nou şi până la intersecţia cu DN39 există deja şi are o bandă pe sens, dar este depăşit. Va fi un drum expres", susţine Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, într-un interviu acordat publicaţiei Hotnews.
Termenul de finalizare este însă unul foarte ambiţios raportat la modul în care se construieşte infrastructura rutieră în România. Planul prevede ca licitaţia pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic să fie lansată în noiembrie 2016, iar proiectul să fie gata până la sfârşitul anului 2017. Ulterior, realizarea drumului expres ar urma să se facă într-un singur an, inaugurarea fiind programată pentru finalul lui 2018.
Via Hotnews
20 km pt basisti e prea mult, harti am vazut mii. toata lumea stie sa mazgaleasca pe hartie.
"Aici sunt desenele dumneavoastra! "