Piața auto americană se remarcă prin teste de siguranță mai stricte decât cele efectuate în Uniunea Europeană. Pe lângă situațiile de impact, care verifică integritatea structurii și funcționarea elementelor de protecție, americanii au mai inventat un test extrem de important: cel al luminilor.
IIHS, institutul care se ocupă de siguranța traficului în SUA, a verificat sistemele de iluminare a 31 de modele vândute pe piața din Statele Unite. Majoritatea se regăsesc însă și pe piața din Europa.
Concluziile sunt îngrijorătoare, mai ales că IIHS susține că prețul ridicat al unor modele din clasa premium nu se oglindește și în iluminarea pe timp de noapte. Așa se face că modele ca Mercedes CLA sau Clasa C, BMW Seria 3 și Seria 2 precum și noul Audi A4 au primit un punctaj sub așteptări.
Culmea, câștigătorul acestei sesiuni de teste este Toyota Prius V, varianta familistă a celebrului hibrid. Și aici ar fi de făcut o precizare: IIHS a acordat un punctaj bun doar versiunii echipate cu lumini adaptive de tip LED.
Versiunea echipată cu faruri cu halogen a fost cotată drept foarte slabă.Matthew Brumbelow, un inginer specializat în cercetare în cadrul IIHS, susține: ”Faza scurtă cu lumini LED a actualului Prius V îi oferă unui șofer timp să identifice un obstacol de pe marginea drumului și să oprească de la o viteză de 112 km. Un șofer care folosește luminile cu halogen al unui Prius V trebuie să meargă cu 32 de km/h mai încet pentru a putea opri la fel de repede.”
IIHS susține că deși există tehnologii revoluționare în acest segment, ele nu garantează întotdeauna o eficiență în observarea obstacolelor. Noul sistem de testare nu favorizează tehnologiile avansate. El evaluează sistemele de iluminat în mod asemănător.
Testele se fac pe circuit, după lăsarea întunericului.
Inginerii folosesc un dispozitiv care măsoară iluminarea ambelor faze scurte și lungi, în mai multe situații: în linie dreaptă, în viraje de 180 de grade la stânga și la dreapta și în curbe graduale, de asemenea la stânga și la dreapta.Fiecare mașină testată a avut luminile orientate în jos, chiar dacă producătorii nu recomandă asta, iar utilizatorii nu folosesc prea des reglarea farurilor în această poziție.
articol pt trafic......
Farurile nu au fost si nu trebuie lipsite de avansul tehnologic. Si nu e vorba ca bat sus sau jos. E mult mai complex. Farurile trebuie sa fie inteligente si sa anticipeze situatiile din trafic, sa se modifice in timp real; trebuie sa acopere cat mai bine suprafata, in functie de cum e afara (senin, ceata etc), sa nu orbeasca pe cei care vin din sens opus, sa lumineze pietonii si alte animale pe marginea drumului, sa se adapteze in curbe, sa bata pe distante cat mai lungi, sa aiba lumina cat mai naturala, apropiata de cea a zilei etc.
Asa ca daca nu cunosti sau nu te intereseaza istoria auto (nimeni nu e invatat din nastere insa toti putem cauta usor in ziua de azi) poti sa comentezi prin alte parti unde poate esti mai credibil...
"Personal consider ca a luat prea multe puncte aceasta masina...
Din punctul meu de vedere este inadmisibil ca la un asemenea nivel sa nu ai scaune acreditate AGR, aici modele acreditate: http://www.agr-ev.de/en/certified-and-recommended/tested-products/325-carseats
Pana la urma, oricat de dotata ar fi o masina si de frumoasa, daca nu stai bine in scaune din punct de vedere medical. inseamna ca nu prea este demna de secolul in care traim...Din punctul meu de vedere urmatoarele dotari nu ar trebui sa fie optiuni la nicio masina de pe piata in secolul asta:
- scaune acreditate medical AGR
- geamuri, luneta si parbriz cu protectie termica si solara.
- sistem complet de airbag-uri
- lumini faruri standardizate
- oglinzi retrovizoare cu sitem automat antiorbire
- sistem automat de franare in caz de lipsa de reactie a soferului
- grad de protectie ridicat in caz de accident, minim 4 stele EuroNcap - bine ar fi sa se uniformizeze standardele in SUA si Europa"
Toyotele care tie iti stau in gat sunt primele in satisfactia clientilor germani si in topurile de fiabilitate din Germania.
Dar de, in Romania cocalarimea nu vede mai departe de 1 metru.
Ce conteaza pentru altii e un motor fiabil (nu puternic, ca ala puternic e pentru prosti gramada care se iau la intrecere pe autostrada) si un raport calitate pret foarte bun.
Asta face Toyota.
Jegurile germane sunt supra evaluate si li se face prea multa reclama, iar fraierii pun botul si platesc pentru forme si "Angel Eyes".
Meritati din plin ce va fac germanii !!! :)))))))
1.TU ai masinile alea?
2. vorbele tale nu ARE valoare, te rog
PS. cum mai merge scoala, bine?
''Motorul puternic'' mai ales in traficul precum Bucuresti e bun numai pt creiere spalate , aia de fac noaptea ravagii pe bulevarde care ajung pe spatii verzi cu tot cu gardul pe capota.
Daca erau ANGEL EYES rezultatul era altul 100%.
Dar e bine ca lea dat o LECTIE la BMW sa nu mai faca faruri HALOGEN platim carute de BANI pe asa masini cu HALOGEN ???
Lasa ca poate Foltzfaghen mai mult ca Toyota . Anume : carnati afumati ....o delicatese germana :))))))
sa te lauzi cu masinile parintilor e una, sa spui ca "vorbele tale nu au valoare" e alta.
Io zic sa te ocupi strict de carte si sa eviti judecatile de valoare. Si vei invata sa citesti si printre randuri. Cu toate ca, fie vorba intre noi, ar cam fi timpul sa prinzi si subtilitatile
"cius"
Eu nu stiu ce mama ledului are taiota, dar mie faza scurta imi e super sufficienta. Cand merg pe drumuri de tara pustii si pun faza lunga zici ca-s proiectoare de antiaeriana. Eu sunt foarte foarte curios sa vad taiota aia care lumineaza mai bine. Cu led sau fara, cu faza lunga/scurta, cum vor ei.
In fine, testul mi se pare de-o tampenie crasa, nu pentru ca taiota e prima si Mercedes ultimul. Ma lasa rece parerea baietilor, cel putin in cazul asta, Dar premisele in care s-au testat masinile sunt penibile. In fine, bucuria strutilor. Pana la proba contrarie, eu n-o sa dau nici intr-o mie de ani masinile pe care le conduc la ora actuala, pe orice taiota sau taiota cu p'ele. See you soon racoons.
Intai, puneti fundul in masina asta, mergi cu ea cateva zile si pe urma discutam. Incearca sa pleci cu familia la o cabana sau la drum lung si pe urma zi-mi cum te simti cand vii acasa si obosesti descarcand bagajele din ea. Pareri de prostani care doar au mirosit fumul de R Class sa le asculte altii ca ei. Intreaba direct, daca stii pe cineva care are masina asta, sa-ti spuna exact ce parere are despre ea. Da-mi voie sa ghicesc. In cercul tau de prieteni de fapt se injura se bea si se fumeaza voiniceste si burtosul cu jaful cu numere de bulgaria e regele grupului.
E foarte adevarat ca R Class n-a avut vanzarile scontate, dar poate ar trebui sa te interesezi si de ce. In nici un caz pentru ca a fost o masina proasta. Intre timp, conjunctura a facut ca GL sa fie un success enorm si atunci a fost firesc sa-i faca loc pe linia de asamblare.
PS: Nu sunt cel de sus.
zarnesteanu chiar are doua automobile !!!
si chiar sunt - ambele - Mercedes-Benz !!!
si chiar asa e: unul din ele e R-Class, in timp ce alalalt e C-Class !!!
si amindoua sunt cumparate de el, pe banii lui, nu ai lui " taticu' " care tatic a ciordit din lefurile angajatilor sai sa si-l cumpere; ori nu a platit impozite statului, ori poate chiar a fost om corect, nu are importanta !!!
si a mai avut inainte de astea inca vreo 3 "Mertzane" ...
si el e omul ce nu se plictiseste de MB ...
de ce nu ar putea fi adevarat ?
va vorbeste doar din propria-i experienta, pe care sunt sigur ca multi din cei care citesc/scriu pe-aci nu o au si nici nu o vor avea vreodata ... in plus omul si-a spus parerea fara a jigni pe careva ... e doar iritat de toyota asta care e "cea-mai-cea" si totusi e nimica fata de MB. unde mai pui ca toyota-lexus au fost ani de zile in procese cu MB pe un simplu motiv : PLAGIAT, sau cum i se spune mai simplu, au copiat modele MB si au dat "nastere noii" marci lexus ...
drumuri bune s-aveti !
da mai, doar verificam daca ma baga cineva in seama ... si te-ai gasit tocmai "matalutza-puishor" ... sunt multumit ! tu ?
drumuri bune sa ai !
Nu merita sa-ti pierzi timpul ...
Peace :)