Acesta este noul Citroen Ami facelift: design inspirat de vechiul 2CV

de Tiberiu Safta
Luni, 14.10.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Citroen a prezentat oficial noul Ami facelift. Noul model primește un design ușor revizuit, care aduce aminte de celebrul model 2CV.

Constructorul francez continuă seria de premiere mondiale în cadrul Salonului Auto de la Paris. De această dată, avem sub lumina reflectoarelor noul Citroen Ami facelift, o versiune actualizată a cvadriciclului electric. Modelul, lansat pe piață în urmă cu 4 ani, s-a vândut în peste 65.000 de exemplare la nivel mondial, iar acum a venit timpul pentru un facelift.

Astfel, noua versiune actualizată a lui Citroen Ami primește un design nou al părții frontale și al părții din spate. În față, noul model va putea fi ușor de recunoscut după noile faruri rotunde, care fac ca noul model să pară și mai expresiv față de mașina de până acum. Partea frontală este acum mai ascuțită și include lumini secundare montate în marginile barei din față.

Tot aici vedem și noua siglă Citroen amplasată între cele două faruri, iar aici sunt prezente și aripi laterale noi, care includ striații simetrice. Aceste detalii sunt inspirate de design-ul văzut la prima serie a vechiului Citroen 2CV.

Și în spate avem acum stopuri rotunde, iar noutățile la exterior sunt completate de o nouă grafică pentru discurile roților.

Interiorul noului Citroen Ami facelift este neschimbat. Citroen nu a dezvăluit detalii tehnice despre noul Ami facelift, însă este probabil ca acestea să fie și acestea neschimbate. Astfel, noul model ar urma să primească același propulsor electric de 8 cai putere, alimentat de o baterie de 5.5 kWh și care asigură o autonomie de 75 de kilometri. Bineînțeles, viteza maximă rămâne la 45 km/h.

Noul Citroen Ami facelift va fi disponibil pe piață începând de anul viitor. Prețurile noului model nu au fost deocamdată anunțate.

via Citroen

Comentarii (8)

  • Jian de la Calafat
    Cam hazardată comparația cu 2CV.
    Eu, unul, n-am identificat nici trei, patru elemente de design care să ma faca sa asociez Ami cu 2CV.
    Pe de alta parte, Citroën are libertate de a folosi ce strategie de marketing doreste in a-si promova propriul produs, dar raman la parerea ca inocularea ideii ca Ami este 2CV al zilelor noastre se situeaza suficient de departe de realitate.
    8 1
  • Elektrikkk
    Pe chinezi îi bufneşte râsul când văd ce porcării fac dinozaurii europeni !!

    Ce fel arată maşina EV Leap motor din ştirea anterioară şi ce fel arată această porcărie concept Citroen...

    Incredibil !
    3 6
  • Decât benve dizal
    https://hotnews.ro/un-sofer-din-rusia-a-strans-aproape-1-500-de-amenzi-de-circulatie-intr-un-singur-an-a-fost-condus-la-biroul-de-recrutare-militara-1812645
    2 0
  • As vrea sa vad mai multe stiri despre biciclete, triciclete si asmd, daca tot discutam despre 45km/h viteza maxima.
    4 1
  • Nu-mi vine să cred că s-au vândut peste 65000 de jucărici de-astea!
    4 0
  • 2CV era chiar simpatic, o maşină adorată de mulţi, ăsta mi se pare hidos de-a dreptul!
    4 0
  • Am văzut câteva prin Ponta Delgada. Potrivite pentru a merge de colo-colo pe străzi înguste.
    0 0
  • Dan specialistu
    E pt fraierii de părinți. Copii lor la 16 ani au motociclete și motorete de mic litraj și nu sunt de loc sigure
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru