În aceeași zi în care Volkswagen dezvelea noul Atlas în Statele Unite, de cealaltă parte a lumii, în China, constructorul german făcea același lucru. Volkswagen Teramont este omologul lui Atlas pentru piața din Țara Marelui Zid.
Cu alte cuvinte, pentru a separa puțin piețele și identitățile, Volkswagen a ales să vândă aceeași mașină sub două nume diferite. Ne-am ales cu un Volkswagen Teramont care nu diferă foarte mult de Atlas. Sunt doar câteva detalii minore, care privesc grila și designul interior al blocurilor optice.
În rest, vorbim despre același SUV de 5039 mm lungime, 1989 mm lățime, 1773 mm înălțime și cu un ampatament de 2980 mm. Pe piața din China, noul Teramont va fi nevoit să se dueleze cu modele populare precum Toyota Highlander și Ford Edge.
La fel ca și omologul său american, Teramont va folosi doar motoare pe benzină. Este vorba despre un TFSI de 2.0 litri cu două versiuni de putere, una de 186 și alta de 220 de cai putere. Nu va lipsi și un V6 tradițional, de 2.5 litri. Indiferent de versiune, Volkswagen a pregătit o cutie automată cu șapte trepte și o tracțiune integrală 4Motion în standard.Spre deosebire de Atlas, care se va naște în Statele Unite, la uzina din Chattanooga, Tennessee, noul Teramont va fi asamblat în China, de Volkswagen și partenerul său local SAIC.
inclusiv lipsa airbagurilor cu exceptia celor frontale
nu credeti? cautati pe YT :)