Agonia prin care trec 1.8 milioane de români cu asigurări la Astra se apropie timid de final. La a cincea încercare, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a câştigat procesul în instanţă la Tribunalul Bucureşti, iar Astra a intrat oficial în faliment.
Totuşi, decizia nu este una definitivă: cel mai probabil, avocaţii Astra vor contesta decizia, iar un verdict final va fi dat de Curtea de Apel. Dacă decizia va fi confirmată şi de Curtea de Apel, păgubiţii Astra îşi vor putea recupera banii de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) în limita a maxim 100.000 de euro de persoană.
Începând din luna octombrie, Tribunalul Bucureşti a amânat de patru ori declararea falimentului, după ce avocaţii Astra au reuşit să invoce tot felul de amendamente. În cele din urmă, instanţa a admis că Astra trebuie să intre în faliment după ce ASF a demonstrat cu documente ca societatea avea nevoie de un aport de capital de 891 de milioane de lei pentru a intra în normele legale.
În prezent exista peste 57.000 de dosare de dauna care vor fi soluţionate de FGA.
Via Profit
S-ar impune ca si intrebare ce se intampla cu cei care au chemat Astra in judecata si procesele sunt in derulare?