720 de cai putere pentru BMW Seria 7

De Bogdan Mirică
Publicat Miercuri, 12.10.2011
Vă puteţi imagina un BMW Seria 7 care accelerează de la 0 la 100 de km/h în 3.5 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 350 km/h? Tuningwerk şi-a imaginat asta şi a stors 720 de cai din versiunea 750Li.

Esential

720 de cai putere dezvoltă Seria 7 după tratamentul Tuningwerk.
350 de km/h este viteza maximă pe care o poate atinge BMW 750Li RS Edition.
198.000 de euro costă BMW 750Li RS Edition

Chiar dacă unii preferă Pagani Huayra când vine vorba de super-performanţe, pot exista şi alte soluţii, cum ar fi BMW Seria 7. Pare o alăturare ciudată, însă nu şi dacă alegeţi kitul gândit de nemţii de la Tuningwerk pentru vârful de gamă BMW.

Tunerii germani şi-au dorit un sedan de lux, capabil să spulbere orice limită de performanţă. Pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, specialiştii au ales un Seria 7 în versiunea 750Li, echipat cu motorul V8 de 4.4 litri şi dispus să ofere în versiunea standard 407 cai putere şi 600 de Nm.

Tratamentul Tuningwerk propune publicului două pachete cu puteri diferite. Primul, botezat GT Edition, ajunge să livreze punţii spate un total de 530 de cai putere şi 740 de Nm. Resursele garantează un sprint de la 0 la 100 de km/h în 4.2 secunde şi o viteză maximă de 310 km/h.

Cel mai puternic kit, botezat RS Edition, propune însă o putere incredibilă, de 720 de cai putere şi 1090 de Nm. Cu asemenea resurse, 750Li poate fi comparat cu un supercar pur.

Acceleraţia de la 0 la 100 de km/h se face în 3.5 secunde, iar viteza maximă atinge pragul de 350 km/h.

Aportul de putere este însoţit de un set de frâne din carbon-ceramic ultra-uşoare, o evacuare sport complet nouă, un pachet aerodinamic discret cu extensii pentru spoilerele faţă şi spate, praguri laterale şi un eleron poziţionat pe portbagaj. Ca element de fineţe, Tuningwerk a introdus o carcasă din fibră de carbon pentru motor. Nu puteau lipsi nici jantele de 20 de inch, cu finisaj negru, încălţate cu pneuri Pirelli P-Zero.

Preţul pentru BMW Seria 7 GT Edition este de 169.000 de euro, însă pentru versiunea de top, RS Edition, europenii vor trebui să scoată din buzunar 198.000 de euro. 

via | carscoop

Comentarii (3)

  • hellboy
    No comment........
    Fara cuvinte, felicitari ca au reusit asta dintr-un v8 de 4.4l
    6 4
  • DIFERENTA
    Pai, au scos da, dintr-un motor de 4.4 atat. surprinzator este la:
    toyota supra si la ford mustang cobra (cu compresor svt), acolo se vede foarte clar diferenta imensa intre cilindree si cai putere. pentru modelele modificate bineinteles, dar si in cazul de fata bmw-ul este tunat.
    2 0
  • good look
    super tare sunteti fenomenali
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru