Esential
635 | de cai putere dezvolta BMW M6 Cabrio dupa tratamentul aplicat de G-Power. |
320 | de km/h este viteza maxima pe care o poate atinge M6 G-Power. |
11.9 | secunde ii sunt necesare modelului M6 tunat de G-Power sa atinga 200 de km/h. |
635 | de cai putere dezvolta BMW M6 Cabrio dupa tratamentul aplicat de G-Power. |
320 | de km/h este viteza maxima pe care o poate atinge M6 G-Power. |
11.9 | secunde ii sunt necesare modelului M6 tunat de G-Power sa atinga 200 de km/h. |
Pentru cei care nu se multumeau cu versiunea de serie a modelului de performanta BMW M6 Cabrio, tunerii germani de la G-Power s-au hotarat sa duca putin lucrurile la extrem.
Principalele modificari au fost aduse propulsorului V10, care a primit din partea casei de tuning doua supraalimentatoare. Astfel puterii initiale de 507 cai i s-au mai adaugat inca 128 de cai, ceea ce a facut ca noua decapotabila sa insumeze 635 de cai putere sub capota.
Cu un asemenea potential, M6 by G-Power se poate inscrie foarte usor in randul celor mai puternice decapotabile din lume. Kitul instalat pe versiunea cabrio a lui M6 a fost, se pare, imprumutat de la celebrul G-Power M5 Huricane, recunoscut ca fiind cel mai rapid BMW omologat pentru sosea (730 de cai putere si 360 km/h viteza maxima).
Desi nu se poate lauda cu performantele fratelui sau mai mare, M6 Cabrio impresioneaza prin rezultate deosebite: acceleratie 0-100 de km/h in 4.6 secunde, sprint de la la 0 la 200 km in 11.9 secunde si de la 0 la 300 de km/h in 34.5 secunde.
Viteza maxima urca pana la 320 de km/h, o cifra deloc de neglijat atunci cand vorbim de o masina care cantareste doua tone.Pentru a putea tine in frau cei peste 600 de cai, G-Power a modificat suspensiile, pachetul de frane si a instalat cateva elemente aerodinamice. Stabilitatea si aderenta sunt asigurate de un set de jante de 21 de inch din aliaj si pneuri Dunlop de 255/30 pe fata si 295/25 pe spate. Noul pachet de frane include discuri de 380 mm actionate de etriere cu opt pistoane.
Toate aceste performante nu vor veni insa la un pret derizoriu. Pentru cei care vor sa cumpere si masina, si pachetul de performanta, G-Power a fixat un pret de pornire de 183.000 de euro.
via | MotorAuthority
Comentarii (2)