Privită din exterior, meseria de jurnalist auto intră pe lista celor mai interesante și intrigante job-uri pe care un om le poate avea. Cel puțin asta aud de fiecare dată când cunosc oameni noi. Plecări dese în străinătate sau în locuri minunate din țară, teste cu mașini care abia s-au lansat sau evenimente în care cunoști oameni importanți din industrie. În mare, așa arată din afară meseria de jurnalist în domeniul auto. Doar că, de cele mai multe ori, în spatele unor texte stau nopți nedormite, nervi întinși la maximum, emoții și alte sacrificii. Pe scurt, e un job ca oricare altul, cu bunele și cu relele sale.
În meseria pe care o practicăm avem nevoie și de ajutoare, iar fotograful care ne însoțește la fiecare test sau eveniment este liantul care face ca textul scris să ajungă într-un mod și mai plăcut în inima cititorilor. Și cu toate acestea, munca fotografului din domeniul auto nu este uneori apreciată la adevărata valoare. Sunt puțini oameni care cunosc tainele din spatele fotografiei auto, iar acest lucru face ca fiecare poză pe care cititorii o văd să spună o adevărată poveste.
Fotografia auto este o ramură complexă. Este asemănătoare cu fotografia de produs și la fel de grea precum fotografia de reportaj. Fiecare imagine trebuie să aibă consistența fotografiei de produs, întrucât exprimă în mod clar detaliile modelului surprins, dar în același timp subiectul trebuie exploatat într-un mod în care să transmită emoție și poveste.
În România există foarte puțini fotografi specializați în domeniul auto. Atât de puțini, încât i-am putea aduna pe toți într-un microbuz. Dar, odată cu dezvoltarea tehnologiilor, din ce în ce mai mulți oameni pasionați de fotografie ajung să devină profesioniști și să își canalizeze energia și către domeniul auto. Cel puțin așa s-a întâmplat anul acesta în cadrul Festivalului Internațional de Arte Vizuale VSLO (Vama Sub Lumini de Oscar) 2018. Desfășurat în intervalul 19-26 august în Vama Veche, evenimentul a adunat o mulțime de pasionați atât din țară, cât și din străinătate.
Cei prezenți au avut ocazia să participe la o serie de cursuri și workshopuri gratuite de fotografie, film, pictură și teatru. Considerat unul dintre cele mai neconvenționale evenimente de acest gen din lume, VSLO reușește, an de an, să aducă în fața cursanților lectori cu greutate în domeniul artelor vizuale.
Anul acesta, organizatorii au avut o surpriză pentru cursanți: un workshop dedicat fotografiei auto. BMW a fost actorul principal care s-a implicat activ în cadrul VSLO, iar 8 jurnaliști auto au petrecut o zi alături de 8 studenți la cursurile de fotografie înscriși la evenimentul de la malul mării.
Alegerea celor 8 norocoși
13 cursanți au fost interesați să participe la workshopul dedicat fotografiei auto, însă doar 8 locuri au fost disponibile. Pentru a-i putea departaja, am gândit, ad-hoc, un test: în doar 12 ore să trimită o fotografie legată de domeniul auto. Și nu am impus alte condiții. Cei care s-au înscris puteau veni cu fotografii asemănătoare cu cele de produs, cu imagini care să scoată în evidență detalii și chiar și cu fotografii de stradă în care subiectul principal să fie automobilul.
Nu au existat alte constrângeri. Am primit fotografiile, le-am analizat împreună cu cei 7 colegi din presă, iar apoi am ales cei 8 cursanți care aveau să ne însoțească.Și cum nu poți realiza fotografie auto fără mașini, subiectele pregătite pentru cei 8 norocoși au fost reprezentate de 4 mașini din gama recentă a celor de la BMW și Mini: BMW Seria 4 Cabrio, BMW Seria 2 Cabrio, Mini Hatch cu trei uși și Mini Hatch cu cinci uși. Mașinile au fost repartizate în urma unei trageri la sorți, iar fiecare dintre cuplurile realizate (jurnalist auto - fotograf) au avut la dispoziție câteva ore bune în care să execute o ședință foto specifică domeniului auto. Au existat câte două astfel de cupluri în fiecare automobil, iar participanții și-au putut alege decorul preferat.
Mini hatch cu 3 uși fotografiat de Marian și Flavian
Împreună cu Adrian Mitrea (0-100.ro) am ales un Mini Hatch cu trei uși, iar responsabili pentru realizarea galeriilor foto au fost Marian Mocanu și Flavian Ionuț Cîrnu. Pentru că eram acolo să-i ajutăm pe cei doi și să le oferim cât mai multe informații despre fotografia din domeniul auto, am ales și un decor bun pentru ca imaginile să reușească să transmită emoție și povești.
Marian Mocanu are aproape 30 de ani de experiență în domeniul fotografiei și recunoaște că a participat în urmă cu mult timp și la o serie de evenimente conexe domeniului auto. La polul opus s-a aflat Flavian Cîrnu, un tânăr care încă nu a acumulat foarte multă experiență în arta fotografică, dar care, prin atitudinea pe care o afișează, reușește să umple acest gol. A avut ocazia să pozeze mașinile prietenilor, însă niciodată nu a știut care sunt cerințele pentru fotografia dedicată presei auto.
După un scurt instructaj în care eu și Adi le-am explicat celor doi cum o să decurgă ședința foto, am plecat către Life Harbour, un mic port aflat la Limanu, în care puteau să surprindă caracterul unui Mini. Fiecare a avut la dispoziție câteva ore pentru a realiza cadrele specifice unui test Automarket. I-am învățat pe cei doi cum să încadreze modelul britanic, ce ar trebui să scoată în evidență, ce detalii să surprindă, iar mai apoi i-am pus la treabă.
"În momentul în care mi-am auzit numele printre cei care au câștigat un loc în cadrul acestui workshop, am avut un sentiment de bucurie de nedescris. Selecția mașinilor a fost facută prin tragere la sorți, am tras biletul cu Mini Cooper D. Experiența a fost una foarte plăcută și am învățat lucruri noi despre fotografia auto", a declarat la final, Flavian.
Marian este pasionat de rulote și autorulote și călătorește în toată Europa. Fotograful stabilit în București are chiar și un blog (vangabond.eu) pe care publică, din când în când, clipurile realizate în timpul excursiilor.
În timpul ședinței foto, Marian a fost receptiv, a ascultat și a mers pe liniile pe care le-am trasat de la bun început, reușind astfel cadre care ar putea fi utilizate oricând într-un test.Mini hatch cu 5 uși fotografiat de Ramona și Cecilia
Alți 6 fotografi și alți 6 colegi din presă. De această dată, vedetele shootingului au fost Mini Hatch cu 5 uși, BMW Seria 2 Cabrio și BMW Seria 4 Cabrio. Ramona Copil și Cecilia Ivan au făcut echipă cu Radu Gurămultă și Adrian Cobzașu, doi jurnaliști care scriu pentru publicațiile 4x4Wheels și EcoWheels. În continuare, câteva dintre fotografiile realizate de cele două.
BMW Seria 2 Cabrio fotografiat de Răzvan și Andrei
Răzvan Șimonescu și Andrei Popescu au fotografiat un BMW Seria 2 Cabrio. Îndrumătorii celor doi au fost Dan Scarlat (Auto Motor și Sport) și Răzvan Scăeșteanu (Newsweek România).
"Am început să cochetez cu fotografia de puțin timp. Încă sunt fotograf amator și încerc să explorez cât mai multe din tipurile de fotografie. În domeniul auto am fotografiat în cadrul câtorva workshopuri axate pe concursuri auto de stradă și offroad și, de asemenea, la câteva raliuri și etape de viteză în coastă", ne-a mărturisit Răzvan.
"Am încercat să aflu cât mai multe lucruri posibile despre cum decurge o zi din viața unui jurnalist/fotograf auto. Consider că o zi a fost prea puțin pentru a schimba idei și pentru a prelua informațiile pe care cei doi jurnaliști mi le-au relatat", au fost cuvintele lui Andrei Popescu.
BMW Seria 4 Cabrio fotografiat de Cristian și Marius
Cristian Dragoș Tănasă și Marius Dincă sunt ultimele nume pe care le adăugăm acestei liste. Cei doi i-au avut ca parteneri pe Alex Șincan (Auto Bild România) și pe Gabriel Nica (BMW Blog). Imaginile de mai jos sunt semnate de Cristian Dragoș Tănasă. Am apreciat faptul că a reușit să îmbine puțin din fotografia de stradă cu fotografia dedicată presei auto.
"Am descoperit VSLO în 2016, anul în care am descoperit și fotografia. Sunt în al treilea an de VSLO și deja caut cazare pentru ediția de anul viitor. Propunerea BMW din acest an a fost una pe care nu aveam cum să o ratez. M-am bucurat foarte mult că am fost printre cei 8 selecționați. A fost o zi în care am primit sfaturi unu la unu despre un domeniu pe care inițial l-am tratat cu destul de multă relaxare", a declarat la final Marius Dincă.
Comentarii (2)