Sibiu Rally România, competiția de regularitate dedicată mașinilor clasice, a avut și în acest an o clasă specială pentru mașini electrice, la care s-au înscris 5 echipaje.
Îndrumați de copiloți, piloții au parcurs 350 de kilometri de probe speciale pe parcursul a două zile de concurs. În prima zi, concurenții au rulat pe drumuri spectaculoase din Mărginimea Sibiului și au trecut astfel prin zone precum Șura Mică, Ocna Sibiului, Ludoș, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Rășinari și retur până în Piața Mică din Sibiu.
A doua zi a avut ca punct de referință urcarea pe Transfăgărășan, până la Bălea Lac, la o altitudine de 2.043 metri.
Competiția a fost câștigată de echipajul format din Alexandru Filip și Cristiana Oprea, care au concurat cu un Renault Zoe și au acumulat cele mai puține puncte de penalizare.
"O cursă de regularitate este o experiență complet diferită și, în același timp, o mare provocare.
Cristiana și-a luat rolul în serios și am pornit cu obiectivul clar de a termina pe prima poziție. Au fost câteva zile complet diferite față de un raliu obișinut, dar care ne-au ținut în priză. Sunt mulțumit că am obținut o victorie cu încă un model Renault", a declarat Alex Filip.Echipajul format din Robert Apostolescu și Elena Apostolescu au încheiat pe locul doi cu un BMW i3, în timp ce echipajul Adrian Mitrea și Luiza Sirețeanu a obținut ultimul loc pe podium, de asemenea la volanul unui BMW i3. Pe poziția a patra s-au clasat Radu Gurămultă și Sânziana Botezatu cu un Nissan Leaf, în timp ce ultimul loc a revenit echipajului Daiana Stoicescu și Lucia Goreaev cu un BMW i3.
Ediția din acest an a competiției de mașini electrice s-a desfășurat în memoria jurnalistului George Botezatu, câștigătorul primei ediții, iar învingătorii au primit un trofeu special care-i poartă numele.
Organizatorii au anunțat deja că ediția de anul viitor a Sibiu Rally România va avea loc în perioada 20-22 august.
Via Sibiu Rally România
Comentarii (0)