5 detalii care fac din Range Rover un adevărat SUV limuzină

de Alexandru Monenciu
Joi, 15.12.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Este Range Rover o limuzină înălțată? Am încercat să răspundem la întrebarea aceasta în cadrul unui articol dedicat. Acum 52 de ani, prima generație era mai degrabă un off-roader gândit pentru fermieri. Acum, SUV-ul actual pune luxul pe primul plan.

La începutul anilor '50, legendarul Land Rover își făcuse deja un nume, în mare parte datorită abilităților pe care le avea în off-road. În același timp, însă, modelul britanic venea cu un interior extrem de simplu. Chiar spartan, am putea spune.

Din acest motiv, cei de la Rover au început să caute soluții pentru a-l mai cizela puțin. Așa s-a născut, după câteva amânări, modelul Range Rover. Se întâmpla în 17 decembrie 1970, atunci când a fost prezentată prima iterație a SUV-ului.

De-a lungul anilor, Range Rover a evoluat, iar în prezent a ajuns unul dintre cele mai luxoase SUV-uri de pe piață. Unul care nu și-a uitat originile și nici nu și-a pierdut pofta aventură în teren accidentat.

Am povestit istoria modelului Range Rover într-un articol dedicat, pe care te invităm să îl citești/recitești AICI.

În materialul de față vom discuta doar despre actuala generație Range Rover, a cincea, și vom trece în revistă 5 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre ea.

Așadar, a cincea iterație Range Rover a debutat la finalul lunii octombrie 2021 și este cea mai luxoasă, dar și cea mai tehnologizată de până acum. A păstrat un design exterior familiar, dar dedesubt se află o platformă nouă: MLA-Flex.

În primul rând, aceasta îi permite SUV-ului britanic să fie comandat cu ampatament normal sau cu ampatament lung. Totodată, sunt disponibile variante cu 4, 5 sau 7 locuri. Și pentru directorii de companii, care vor să stea confortabil și neînghesuiți pe fotoliile din spate, și pentru cei cu familii numeroase.

5 LUCRURI PE CARE TREBUIE SĂ LE ȘTII DESPRE NOUL RANGE ROVER

1. REȚETĂ DE DESIGN FAMILIAR, COMBINAT CU CEL MAI LUXOS INTERIOR

Reinventarea unui clasic este întotdeauna o treabă dificilă. Dar constructorul britanic de automobile a nimerit-o de cele mai multe ori. La fel s-a întâmplat și cu a cincea generație Range Rover.

Echipa de creație a optat pentru o evoluție a filosofiei pe care o cunoaștem deja. Partea frontală a rămas la fel de impozantă, profilul este evidențiat de jantele supradimensionate (de până la 22 de inch) și de mânerele portierelor care se retrag în caroserie, iar spatele propune un set de stopuri subțiri, unite de un ornament negru, care conține numele modelului.

Din punct de vedere al dimensiunilor, noul Range Rover are o lungime de 5.052 milimetri (5.252 mm pentru varianta cu ampatament lung), 2.047 milimetri sunt trecuți în dreptul lățimii, iar înălțimea este de 1.870 de milimetri. Ampatamentul, cel standard, măsoară 2.997 de milimetri. Cel lung ajunge la 3.197 de milimetri. Ca să vă faceți o idee, este cât cel al unui Mercedes-Benz Marco Polo, o adevărată casă pe roți. 

În ciuda dimensiunilor, deloc neglijabile, noul Range Rover este o mașină foarte aerodinamică, având un coeficient Cx demn de invidiat în segment: 0.30.

Dacă în urmă cu 52 de ani, Range Rover avea un interior care putea fi spălat cu furtunul, în 2022 luxul este la el acasă în habitaclul modelului britanic.

Pe lângă materialele și finisajele de cea mai bună calitate, Land Rover a instalat aici un instrumentar de bord digital, cu ecran curbat de 13.7 inch, display central de 13.1 inch (în premieră cu răspuns haptic) pentru sistemului multimedia Pivi Pro și două ecrane de 11 inch pentru locurile din spate.

Dacă este bifată varianta cu 4 locuri, cei de pe locurile din spate mai primesc un ecran de 8 inch, între cele două scaune.

2.

TEHNOLOGIE DEMNĂ DE O NAVĂ AMIRAL

Noul Range Rover stă foarte bine și la capitolul tehnologie. Farurile full LED, inteligente, sunt primele despre care vorbim.

Pe lângă faptul că au capacitatea de a ilumina drumul pe o distanță de 500 de metri, funcția adaptivă poate ilumina 16 zone diferite ale drumului. Să nu uităm de faptul că farurile lucrează împreună cu sistemul de navigație și pot asigura iluminare perfectă și în viraje.

Toate acestea oferă vizibilitate maximă, indiferent de condițiile de drum.

Suspensia pneumatică (un reper pentru Range Rover) este standard, la fel și amortizoarele adaptive. Suspensia utilizează informații primite de la sistemului de navigație pentru a se adapta la condițiile de drum.

Pachetul este completat de tracțiunea integrală, dar și de un sistem de direcție activ pe puntea spate. Acesta permite un unghi de peste 7 grade pentru virarea roților spate, astfel că SUV-ul are o rază de bracaj mai mică de 11 metri. O întorci ca pe o compactă, deși ea este o limuzină.

Continuând cu interiorul, am menționat deja toate display-urile de aici și dimensiunile lor. Nu am vorbit despre tehnologiile Apple CarPlay și Android Auto, disponibile fără fir, despre asistentul virtual Alexa și despre sistemul de climatizare Cabin Air Purification Pro.

Acesta din urmă dispune de un filtru care blochează mirosurile neplăcute, aerul poluat și chiar virusul SARS-CoV2. Să nu uităm că noul Range Rover a debutat când încă lumea se lupta cu pandemia de coronavirus.

Special pentru melomani, SUV-ul oferă un sistem audio Meridian cu 35 de difuzoare. 20 dintre acestea sunt integrate în scaune și au o funcție de anulare a zgomotului.

3. MOTORIZĂRI PENTRU TOATĂ LUMEA, INCLUSIV VERSIUNE ELECTRICĂ DIN 2024

Gama de motorizări este una diversificată, incluzând atât propulsoare convenționale cât și unele electrificate. Pe deasupra, în 2024, va debuta și o versiune pur electrică.

În prezent, clienții au la dispoziție un agregat diesel de 3.0 litri, disponibil în versiuni de 250, 300 și 350 de cai putere. Amatorii unităților pe benzină vor putea alege motorul de 3.0 litri, cu șase cilindri în linie și 400 CP sau un V8 de 4.4 litri care dezvoltă 530 de cai putere.

Indiferent de alegerea făcută, motoarele convenționale vin alături de un sistem micro-hibrid la 48V.

De partea cealaltă avem sistemul de propulsie plug-in hybrid, compus dintr-un motor V6, pe benzină, o baterie de 31.8 kWh (capacitate utilizabilă) și o unitate electrică integrată în transmisie. Această motorizare dezvoltă, fie 440, fie 510 CP.

Acumulatorul permite o autonomie pur electrică de maxim 100 de kilometri. Pentru cei care vor să meargă electric pe autostradă, mașina poate rula fără emisii până la viteze de 140 km/h.

4. ECHIPARE STANDARD ȘI PREȚURI ÎN ROMÂNIA

Noua generație Range Rover este disponibilă în România, din luna martie 2022, alături de nivelurile de echipare standard, cunoscutul Autobiography și vârful de gamă SV. Chiar și când ne referim la cel standard, nivelul de răsfăț clasifică Range Rover drept o adevărată limuzină. Nu mai vorbim despre echiparea de top.

Varianta cu ampatament standard pornește de la 126.592 de euro, iar pentru ampatamentul lung trebuie să plătești cel puțin 146.084 euro. Dacă vrei varianta cu ampatament lung și 7 scaune, pregătește-te să scoți din buzunare de la 148.964 de euro în sus.

În cea mai accesibilă versiune, noul Range Rover vine în standard (printre altele) cu faruri și stopuri LED, plafon panoramic, jante de 21 de inch, tapițerie din piele perforată și volan îmbrăcat în piele.

Lista mai include instrumentarul de bord digital, ecranul central de 13.1 inch, sistemul audio Meridian și sistem de climatizare pe 3 zone.

De asemenea, tot standard sunt și direcția integrală, cutia de transfer cu 2 game, sistemul Terrain Response 2, ornamentele din lemn de nuc și scaunele față/spate încălzite, cele din față fiind reglabile electric pe 20 de direcții. E suficient să te imaginezi în versiunea de bază și te simți complet.

După aceea, o să faci eforturi serioase în a te proiecta la bordul celui mai luxos Ranger Rover, echiparea SV, unde ai opționale ca lemn de frasin, butoane ceramice, piele pe plafon și covorașe din mohair. Nu mai vorbesc despre masajul cu pietre încinse oferit pentru scaune și frigiderul pentru băuturi.

5. SISTEME DE SIGURANȚĂ

Orice limuzină trebuie să ofere un nivel de siguranță crescut pentru pasagerii săi. Iar în acest caz, grija vine extrem de naturală, chiar și numai din faptul că vorbim despre un SUV uriaș, cu o gardă la sol generoasă. Și toți știm că oamenii văd acum în SUV-uri cele mai sigure mașini.

Pe lângă atributele date de tipul caroseriei, a cincea generație Range Rover s-a întors și cu punctajul maxim de 5 stele de la testele de siguranță Euro NCAP.

La categoriile individuale, SUV-ul britanic a înregistrat următoarele rezultate: 84% protecție adulți, 87% protecție copii, 72% protecție pietoni și bicicliști, iar sistemele de siguranță au primit 82%.

Lista cu sisteme de siguranță este una stufoasă. Include sistem de monitorizare a presiunii în anvelope, frânare de urgență, asistență pentru unghiul mort, asistență pentru menținerea benzii de rulare, senzori de parcare față/spate și monitorizarea traficului din spate.

Să nu uităm de recunoașterea indicatoarelor rutiere, limitatorul de viteză adaptiv, asistența la frânarea de urgență, asistență la pornirea din rampă și o armată de airbag-uri.

În concluzie, Range Rover a devenit o adevărată limuzină a SUV-urilor, pe care nu te sfiești să îl parchezi, să zicem, lângă un Bentley Bentayga. Ba chiar o să te simți superior, când vine vorba de tehnologizare și varietatea sistemelor de propulsie. În plus, abilitățile în off-road nu i-au fost diminuate, astfel că este întotdeauna pregătit să te scoată din situațiile mai puțin plăcute și să te ducă departe de locurile unde contează doar statutul. 

Comentarii (6)

  • Iată că nu trebuie să ai grila cât caloriferul din sufragerie și musai luminată, nu trebuie să ai j- de mii de culori la lumina ambientală din interior că să impui respect. Emană elegantă prin toți porii.
    12 4
  • sa vezi cata fiabilitate o sa emane... La fel ca vechile generatii si defapt toata gama Range Rover & Land Rover :))

    Luminitele le poti anula ori reduce intensitatea oricand vrei tu. E la fel ca un apartament. Daca vrei mileu pe TV si Rapirea din Serai pe perete le poti avea. Dar in acelasi timp te poti hotari sa agati in schimb si un Pollock obtinut la licitatie...
    13 3
  • @unu
    Nu știu câte Range Rover cu motoare de 3000 fabricate în ultimii 4 ani ai condus, sau dacă, măcar, te-ai urcat vreodată în unul dar, ca unul care are doi verișori cu asemena mașini, luate de noi din reprezentanta, și întâmplarea face să știu foarte bine istoricul ambelor mașini, țin să te contrazic.
    1 7
  • ds, prietetene esti departe de orice adevar...si tu si verisorii.....fiabilitatea masinilor respective este spre 0, pamant de flori. iti spun si ca fost proprietar si ca pasionat auto.....daca nu au patit nimic pana acum, nu insemna ca-s bune.....mai studiaza, nu vb ca oltenii sau ca strutii......grupul jlr in general este praf cu fiabilitatea, dar land rover este efectiv la pamant.....imi pare rau pt cat de elegante si rafinate par, dar...la nivelul asta , sa nu pui un motor decent....este batjocura.
    pacat de ei.....masinile arata ft bine dar.....0 fiabilitate....fara exagerare....
    6 0
  • Consumul? Cât e consumul?

    Dar cel de ulei?

    De poluare nu mai zic, că....

    Iar fiabilitate.... ştiu că bogaţii îşi cumpără câte două, ca una să o aibă în service cât timp o folosesc pe una din ele.

    Așteptăm versiunea FULL electrică care ar aduce o creştere considerabilă de fiabilitate

    Suspensii aer are? Până şi Tesla are...
    2 4
  • "În concluzie, Range Rover a devenit o adevărată limuzină a SUV-urilor, pe care nu te sfiești să îl parchezi, să zicem, lângă un Bentley Bentayga. Ba chiar o să te simți superior, când vine vorba de tehnologizare și varietatea sistemelor de propulsie."
    Ma simt superior numai citind aceasta aberatie.
    Oare ce le va trece prin suflet si minte celor cu Bentayga Speed cand langa ei va parca un Range Rover D250?
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru