Esential
186 | de milioane de maşini vor fi echipate în 2020 cu sistem start-stop. |
Văzut până acum doi ani ca un gadget destinat doar maşinilor premium sau de ultimă generaţie, sistemul start-stop, responsabil pentru oprirea motorului la semafor, va deveni o soluţie tot mai comună pentru reducerea consumului de carburant.
Potrivit unei estimări recente, până la sfârşitul acestui deceniu un total de 186 de milioane de maşini vor fi echipate cu inovatorul sistem, la nivel global. Tehnologia se pregăteşte deja să devină standard pe piaţa europeană, americană sau asiatică.
Normele stricte de poluare au făcut ca anul acesta, cel mai mare număr de automobile echipate cu start-stop să se vândă în Europa de Vest, aproximativ 98%, echivalentul a trei milioane de unităţi. Până în 2020, piaţa din Europa de Vest va înghiţi 42% din totalul maşinilor echipate cu acest sistem.
Piaţa cu cea mai mare creştere va fi însă SUA, unde specialiştii se aşteaptă ca numărul automobilelor echipate cu start-stop să se dubleze de la an la an, începând cu 2011.
Sistemul start-stop convenţional, se poate dovedi extrem de eficient, reuşind să reducă cu până la 10% consumul de carburant şi emisiile.
În plus, utilizarea sa este mai puţin costisitoare decât cea a unui ansamblu hibrid.via | puregreencars
Prafu se alege de ele cand incepi sa le tot opresti si sa le repornesti (vezi Passat Bluemotion) asta dupa ce decenii il porneai dimineata si-l mai opreai seara pe de o parte pt a ramane in temperatura si pe de alta sa nu risti sa-ti crepi parprizul de la trepidatii.