2012 - Anul în care va renaşte supercarul McLaren F1

De Bogdan Mirică
Publicat Miercuri, 07.07.2010
McLaren urgentează procesul de dezvoltare al modelului care va călca pe urmele legendarului F1. Supercarul cu motor central va debuta pe piaţă în 2012.

Esential

180.000 de euro este preţul de pornire al lui McLaren MP4-12C.
2012 este anul în care se va lansa succesorul lui McLaren F1.

Deşi în ultimii ani britanicii de la McLaren s-au străduit să ofere publicului un MP4-12C revoluţionar şi să repună pe picioare compania şi reţeaua de dealeri, planurile care vizau un urmaş al legendarului F1 nu au fost abandonate. Ba mai mult, ele au fost accelerate, din dorinţa de a oferi publicului un model complet nou, care să surprindă până şi concurenţa.

Surse din interiorul McLaren susţin că succesorul lui F1 se bucură de unul dintre cele mai intensive programe de dezvoltare din lume, toţi inginerii lucrând într-un ritm infernal pentru a aduce pe piaţa modelul cu doi ani mai devreme decât era plănuit, adică în 2012.

Spre deosebire de fratele său MP4-12C, viitorul F1 va adopta un design mult mai radical, capabil să fie identificat imediat de public. Supercarul va beneficia de un motor central şi un şasiu monococă din fibră de carbon, similar cu cel regăsit pe MP4-12C, dar va păstra o serie de similarităţi cu predecesorul său. Una dintre ele ar putea fi chiar poziţionarea centrală a scaunului şoferului, însă momentan informaţia este incertă.

Succesorul lui McLaren F1 va fi un pionier atât în ceea ce priveşte reducerea masei totale, cât şi în ceea ce priveşte normele de poluare pe care le va respecta. Despre propulsor nu se cunosc alte informaţii, dar este posibil ca puterea sa să fie pe măsura concurenţei. Aşadar, în mod cert ansamblul tehnologic va fi completat de o suspensie adaptabilă pentru a putea ţine în frâu bagajul de resurse.

În condiţiile în care actualul MP4-12C costă începând cu 180.000 de euro, ne putem aştepta ca eticheta fixată pentru urmaşul lui F1 să fie destul de piperată. Chiar şi aşa, noul supercar nu va fi produs într-o serie limitată, ci va avea o durată de viaţă obişnuită.

via | autocar

Comentarii (7)

  • ..oare vor apela la motorizarile bmw??poate va fi un veritabil concurent pt.veyron...
    5 8
  • voila
    ...nimeni nu a reusit sa detroneze McLaren F1...probabil ca in sfarsit acest lucru se va produce de...urmasul sau!
    5 4
  • @ ian
    Cel mai probabil motorul noului F1 va fi dezvoltat de Ricardo ( a dezvoltat cutia de viteze a lui McLaren F1 ), cel care a proiectat si construit motorul lui MP4-12C .
    3 2
  • andrei
    @dany: Nimeni nu a reusit sa detroneze F1? In ce lume traiesti? Veyron l-a detronat demult...
    1 4
  • @andrei
    ai vrea? sau ti-ai dori?
    5 1
  • @andrei
    ...da, chiar asa...nimeni nu a reusit sa detroneze F1, este masina super-sport suprema! nicio alta nu este mai rapida pe circuit iar din ce zic pilotii care au condus-o nimic nu se compara cu ea ca senzatii de pilotaj...
    Veyron prinde doar o viteza superioara in linie dreapta (pe autostrada)...
    3 0
  • in linie dreapta http://www.youtube.com/watch?v=RXqSedWSu2k
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru