CE ÎNSEAMNĂ CU ADEVĂRAT LUXUL PENTRU FIECARE DINTRE NOI?
E o întrebare la care de câteva sute de ani încearcă să răspundă toate industriile din toate domeniile de activitate. Și stilul în care acestea răspund este diferit, uneori diametral opus, lăsându-ne să concluzionăm că luxul nu este cuantificabil, palpabil fizic, ci se referă la modul în care fiecare dintre noi ne raportăm la ceea ce considerăm că este mult peste nivelul mediu al experiențelor pe care le-am adunat în viață.
Luxul este, de fapt, un termen general care definește o percepție. Iar percepția ține de individ, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi înțelege altceva când vine vorba de lux. Un material, o cusătură, o linie, o textură, un context, putere, nuanță, culoare, simplitate, gust, preț. Toate acestea și multe alte elemente alcătuiesc imaginea mentală pe care ne-o construim despre un obiect de lux. Cu pondere mai mică sau mai mare în lista de preferințe a fiecăruia.
Iar când vine vorba de mașini, lucrurile sunt foarte complexe și incită mereu discuții aprinse. Pentru că afinitatea publicului pentru o marcă sau alta modelează percepția și o atrage în zone familiare fiecărui deținător de mașină. Și aflăm, astfel, că luxul este exprimat atât de un centimetru pătrat de piele de calitate așezată pe mânerul unei uși, cât și de impresia de putere infinită pe care o ai la apăsarea pedalei de accelerație. Luxul poate fi atât confortul fizic pe care ți-l oferă un set de suspensii pneumatice de ultimă generație, cât și confortul mental pe care ți-l oferă o mașină în care te simți protejat și în siguranță. Apoi, luxul poate să-ți mângâie ochii și să reprezinte un interior desenat impecabil, la fel cum poate însemna atenție la detaliile exterioare, pentru că luxul există în fiecare dintre ochii unei grile desenate de artizani.
În ochii fiecăruia, o mașină de lux înseamnă altceva. Iar dacă în luma auto există mărci exclusiviste care nu au coborât niciodată nivelul abordării luxuriante a produselor pe care le pun pe piață - Rolls-Royce, Bentley, Lamborghini sau Ferrari sunt câteva exemple din această categorie - ultimii ani ne-au demonstrat că luxul poate fi accesat și în partea superioară a gamelor mărcilor premium de pe piață.
6 MAȘINI DE TOP ALE MĂRCILOR PREMIUM DIN ROMÂNIA
Cu acest gând am plecat la drum când am conceput Romanian Roads Luxury Edition.
Dacă proiectul Romanian Roads s-a concentrat în ediția de anul trecut pe legătura intrinsecă dintre șoselele superbe ale României și mașinile sport din toate zonele de putere, astăzi facem un pas în spate și privim imaginea de ansamblu a zonei superioare premium.Vom conduce de-a lungul a peste 2000 de kilometri 6 mașini care reprezintă vârfurile absolute ale mărcilor pe care le reprezintă. Și le vom duce la conace, castele și restaurante care fac cinste României și pot face parte fără probleme dintr-o listă scurtă a obiectivelor turistice cu care ne mândrim la nivel internațional, național sau personal. Vom încerca să găsim legăturile dintre zona premium superioară a industriei auto și locurile fabuloase prin care trecem. Lista locurile rămâne o surpriză pe care urmează să o dezvăluim pe parcurs, zi după zi.
Deci vom încerca să analizăm drumul din perspectiva destinației. O încercare foarte rar întâlnită în media auto contemporană.
Săptămâna 22-28 octombrie va aduce un road trip unic, în care 15 jurnaliști și creatori de conținut din România vor testa și vor analiza 6 modele premium-luxury din perspectivă personală, bazându-se pe aportul pe care fiecare mațină participantă îl aduce în peisajul acestui tur.
Cele 6 mașini sunt:
Audi Q8 55 TFSI quattro
BMW SERIA 8 CABRIOLET M850i Individual
Lexus RX 450h F Sport+
MERCEDES-AMG G 63
Porsche MACAN GTS
Volvo XC90 T8 TWIN-ENGINE INSCRIPTION
Cu o valoare totală de peste 700.000 de euro, mașinile din Romanian Roads Luxury Edition reprezintă vârfurile mărcilor pe care le reprezintă în segmentele în care acestea sunt prezente. Iar în următoarele zile, până în momentul startului, vom afla împreună povestea și detaliile tehnice ale fiecăruia dintre 6 modele participante.
PARTENERI DE TOP CARE SUSȚIN ROMANIAN ROADS LUXURY EDITION
Pentru că un astfel de tur nu poate avea loc fără parteneri care să susțină povestea, Romanian Roads Luxury Edition se bucură de sprijinul unor companii și branduri care reprezintă, la rândul lor, vârfurile industriilor în care activează.
Producătorul de anvelope MICHELIN este partenerul principal al turului României cu mașini premium-luxury, oferindu-ne siguranța necesară pentru a rula prin țară cu multipremiatele anvelope de iarnă Pilot Alpin 5 și Pilot Alpin 6. De altfe, producătorul francez dă și numele complet al turului nostru: Romanian Roads Luxury Edition by Michelin
MOL România va asigura combustibilul necesar de calitate superioară și ne va oferi produse Fresh Corner pe traseu pentru ca mașinile să petreacă 7 zile de neuitat în unele dintre cele mai frumoase locuri din România.
VARTA, producător premium de baterii și acumulatori pentru mașini, este parte din inima mașinilor testate de noi în acest tur.
ORANGE se asigură că vom fi mereu conectați, păstrându-ne aproape unii de alții prin rețeaua mobilă cu cea mai mare acoperire din România.
Huawei Consumer Business Group România ne va pune la dispoziție telefoane premium, HUAWEI P40 Pro, cu ajutorul cărora imaginile din acest tur vor ajunge pe telefoanele și computerele voastre.
SARTO BESPOKE este partenerul luxury al acestui tur și va asigura atât o parte din vestimentația participanților, cât și un nivel ridicat al identității vizuale din acest tur.
SERVER CONFIG va pune la dispoziția echipei tehnice Automarket laptop-urile și workstation-urile premium necesare pentru ca toate imaginile video și foto să ajungă la voi cât mai repede și la calitate superioară.
Laboratoarele SYNLAB și testele SARS-Cov-2 pe care le vom realiza înaintea startului ne vor asigura că grupul de jurnaliști va fi în siguranță în acest tur.
Testele vor fi dublate de o serie de măsuri stricte de distanțare și igienă pe care fiecare participant va fi obligat să le accepte și să le pună în aplicare.A24 ASSISTANCE va asigura asistența rutieră din acest tur. Partenerii Automarket ne vor asigura că turul va merge mai departe indiferent de situațiile neprevăzute de pe traseu.
Ca de obicei, vă invităm să fiți alături de noi în această călătorie prin România urmărind hashtag-ul #RomanianRoads pe Facebook și Instagram. Pagina de Facebook Automarket vă stă la dispoziție pentru imagini și povești uimitoare, iar pe pagina de Instagram veți putea urmări, ca de obicei, desfășurarea real time a turului nostru minut cu minut.
***
Romanian Roads Luxury Edition este turul premium-luxury al conacelor, castelelor și restaurantelor de top din România
22-28 octombrie 2020
Un proiect Automarket.ro
Proiect prezentat de:
MICHELIN
Parteneri:
MOL România
VARTA
ORANGE
HUAWEI
SARTO BESPOKE
SERVER CONFIG
SYNLAB
A24 ASSISTANCE
- "Și aflăm, astfel, că luxul este exprimat (...) cât și de impresia de putere infinită pe care o ai la apăsarea pedalei de accelerație". Adica Ford Focus RS e o masina de lux?
- "Cu 6 mașini care redefinesc luxul în gamele mărcilor premium pe care le reprezintă". Ce lux redefineste Macan in gama Porsche?
PS: Ar fi chiar frumos, ca sa nu zic profesionist, ca cei care vor conduce aceste masini sa nu mai emita la final pareri diametral opuse.
Pentru ca cele 6 nu sunt toate mărcile premium din Romania.
fiu-meu imi reprosa de ce sint stivuitorist si nu tester de luxury resorts ol incluziv dar de azi sigur ma piseaza sa ma fac creator de continut auto... cica, mai clar sanchi.
Ford Puma ST : félin bondissant, prix dès 33 650 €
la noi sigur e sub treijdemii deci.
Bucurati-va ca exista inca: a) site-uri auto in Romania care sa faca lucruri de calitate și b) masini cu care sa faca lucruri de calitate.
Apropo de ce zice joe: stiu ca suna ciudat, dar sosele de driving avem in Romania si in general sunt decente ca suprafata. Nu avem autostrazi, dar alea-s pentru altceva.