Ford a prezentat versiunea americană a viitorului Kuga
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Ford a prezentat modelul Escape înainte de debutul de la Salonul Auto de la Los Angeles. În mod normal, această ştire nu ar fi relevantă pentru piaţa din România, dar vorbim de succesorul lui Kuga. Vestea a fost confirmată de cei de la Ford în comunicatul oficial, care anunţă că modelul respectiv va fi vândut în Europa şi pe multe alte pieţe ale Globului sub numele de Kuga. A doua generaţie a lui Kuga vine cu numeroase îmbunătăţiri, toate în favoarea consumatorului.
Kuga a devenit mai uşor, mai lung şi mai spaţios. Modelul se mândreşte cu un plus de spaţiu interior şi cu mai mult spaţiu pentru pasagerii din spate. Structura scaunelor din faţă a fost uşurată, iar acestea au mai multe funcţii – reglare electrică, suport lombar cu reglare electrică şi tetiere reglabile pe patru direcţii.Scaunele din spate sunt realizate dintr-o spumă bazată pe soia şi au fost optimizate pentru plierea rapidă şi fără bătăi de cap.
În ceea ce priveşte elementele estetice, sunt şanse ca versiunea europeană a modelului să arate aproape la fel.
Majoritatea trăsăturilor pot fi recunoscute ca fiind o evoluţie faţă de ceea ce este Kuga şi partea frontală prezintă o asemănare puternică cu noul look global al lui Focus. În ceea ce priveşte gama de motorizări, Ford Escape va fi oferită alături de două motoare EcoBoost – un 1.6 de 173 CP şi un 2.0 de 237 CP. Pentru moment, nu există nicio informaţie cu privire la motoarele diesel din gama Kuga, iar EcoBoost-urile oferite pe piaţa europeană ar putea avea specificaţii diferite.Via | Ford
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Ford in Romania
-
Ford C-Max (2014-prezent) Preţ: 17.550 - 23.550 €
-
Ford Ecosport Preţ: 15.400 - 23.650 €
-
Ford Edge Preţ: 41.850 - 48.600 €
-
Ford Fiesta Preţ: n/a - 24.050 €
-
Ford Fiesta Active Preţ: 15.650 - 19.300 €
-
Ford Focus Preţ: n/a - 28.450 €
-
Ford Focus RS Preţ: 37.000 €
-
Ford Focus Sedan Preţ: 18.000 - 23.950 €
-
Ford Focus Wagon Preţ: n/a - 29.300 €
-
Ford Galaxy Preţ: 34.600 - 38.950 €
-
Ford Grand C-Max (2014-prezent) Preţ: 18.800 - 24.800 €
-
Ford Ka+ Preţ: 8.800 - 10.100 €
-
Ford Kuga facelift Preţ: 20.900 - 36.150 €
-
Ford Mondeo (2014-prezent) Preţ: 23.700 - 39.100 €
-
Ford Mondeo Wagon (2014-prezent) Preţ: n/a - 40.100 €
-
Ford Mustang Bullitt Preţ: 50.800 €
-
Ford Mustang Convertible facelift Preţ: 42.800 - 50.800 €
-
Ford Mustang facelift Preţ: 38.800 - 46.800 €
-
Ford Ranger Preţ: 26.245 - 44.047 €
-
Ford S-Max Preţ: 26.650 - 35.000 €
-
Ford Tourneo Connect (2013-prezent) Preţ: 18.612 - 26.548 €
-
Ford Tourneo Courier Preţ: 13.400 - 17.888 €
-
Ford Tourneo Custom Van (2012-prezent) Preţ: 35.718 €
-
Ford Transit Preţ: 25.792 €
-
Ford Transit Connect (2013-prezent) Preţ: 16.380 - 18.860 €
-
Ford Transit Custom Cargo (2013-prezent) Preţ: 24.792 €
Ultimele stiri din LOS ANGELES 2011
-
Automarket vă prezintă Salonul Auto de la Los Angeles așa cum l-am văzut de la fața locului. Mult mai slab decât cele europene, dar cu unele vârfuri care trebuie subliniate. (20.11)
-
Chevrolet a adus la Salonul Auto de la Los Angeles noul său sedan de clasă medie de talie globală, Malibu, alături de Camaro RS Cabrio şi de o ediţie specială a muscle-car-ului, botezată Hot Wheels. (18.11)
-
Deşi au avut ceva probleme cu lansarea noii generaţii CR-V, cei de la Honda le-au rezolvat rapid şi au putut expune crossover-ul în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles. (18.11)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
Faruri asemanatoare cu skoda octavia,bara fata asemanatoare cu cea de la scirocco R.
Arata bine,dar tot cea europeana arata(inca) cel mai bine
Spatele seamana putin cu Focusul si ACTUALUL Kuga. imi place foarte mult!!!