Volvo va continua în primăvara acestui an procesul de împrospătare a gamei de modele cu noua generație V60. Constructorul sudez a programat deja lansarea pentru 21 februarie la sediul central, iar evenimentul va fi transmis în direct pe contul oficial de pe rețeaua de socializare Facebook.
De asemenea, Volvo a publicat și un teaser sub forma unui clip video, în care suedezii oferă o scurtă istorie a modelului, dar și câteva imagini în avanpremieră cu noua generație. Astfel, grila va beneficia de o serie de ajustări, în timp ce interiorul este îmbrăcat în piele neagră și include diverse nuanțe de bej.
Volvo nu a oferit informații suplimentare despre noua generație V60, însă știm deja că aceasta va fi dezvoltată pe platforma Scalable Product Architecture (SPA), iar presa internațională a relatat anterior că va prelua gama de motorizări de la SUV-ul Volvo XC60.
În cazul în care aceste informații se vor confirma, noul V60 va fi disponibil cu motoare diesel și pe benzină de 2.0 litri, dar și într-o versiune plug-in hybrid, care a fost deja surprinsă în cadrul unor teste efectuate sub camuflaj. De asemenea, nivelurile de echipare vor fi aceleași, iar V60 va prelua inclusiv sistemele de siguranță care au determinat Euro NCAP să afirme că XC60 este cea mai sigură mașină testată pe parcursul anului trecut.
Noul V60 va veni practic ca o completare după lansările recente ale SUV-urilor XC90, XC60 și XC40, dar și după lansarea noii generații V90.
Via Volvo
Comentarii (2)