Salonul Auto de la Geneva 2018

Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker

Publicat Luni, 05.03.2018
de Mircea Meşter
Comenteaza 5
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 1
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 2
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 3
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 4
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 5
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 6
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 7
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 8
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 9
Black & White: ediție specială pe versiunile Stepway ale modelelor Dacia Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker - Poza 10
Versiunile Stepway din familia Dacia vor primi în 2018 o ediție specială denumită Black & White în România. Premiera oficială a noii ediții speciale va avea loc la Salonul Auto de la Geneva.

După ce acum câteva zile anunța faptul că va aduce la Geneva o ediție specială bazată pe versiunea Sandero a gamei proprii de modele, astăzi aflăm oficial detaliile acesteia. Pregătită oficial de lansare în cadrul Salonului Auto de la Geneva, care-și va deschide porțile în cursul zilei de marți, 6 martie 2018, ediția specială va avea nume diferite în funcție de țară.

În România, denumirea oficială a edițiilor speciale Sandero, Logan MCV, Lodgy și Dokker în versiune Stepway va fi Black & White.

Inserții negre glossy și cromate

Ediția specială Black & White va fi oferită împreună cu o serie de inserții estetice monocrome care au rolul de a condimenta o gamă care se bucură deja de un real succes pe piețele europene. Pe lângă culoarea Beige Dune care-și face apariția în premieră în gama celor patru modele specificate mai sus, ediția Black & White va oferi jante de 16 inch în două nuanțe (Sparkling Silver și Glossy Black) cu efect diamantat. 

Ornamentele de culoare neagră glossy se regăsesc și pe montanții centrali, acolo unde apare și numele Stepway, dar și pe carcasele oglinzilor laterale.

La interior, ediția specială Black & White vine cu aer condiționat automat pe Sandero Stepway și Logan MCV Stepway, un element care este prezent în premieră absolută în oferta celor două modele. În lista de dotări sunt incluse și o tapițerie de culoare negru-gri deschis care oferă cusături în nuanță contrastantă.

Denumirea versiunii Stepway este brodată pe spătarele scaunelor.

Alte elemente speciale de decor sunt contururile cromate ale difuzoarelor de aer din habitaclu și covorașele cusute cu gri deschis.

Scaune smart pe al treilea rând al lui Lodgy

Pe lângă apariția ediției speciale Black & White pentru gama Stepway, Dacia va prezenta la Geneva o versiune îmbunătățită a lui Lodgy. Singurul model cu 7 locuri din gama actuală Dacia încearcă o împrospătare de imagine printr-o serie de îmbunătățiri practice ale celui de-al treilea rând de scaune.

Dacă până acum vorbeam de un rând posterior cu două scaune fixe care puteau fi eliminate la nevoie, acesta devine acum modular, iar scaunele se pot rabata individual. Asta înseamnă că Lodgy poate deveni, la nevoie, o mașină cu 5, 6 sau 7 locuri fără să fie nevoie de depozitarea scaunelor posterioare.

via Dacia 


Comentarii (5)

  • Daniel
    Exista o informatie eronata in articol, legata de faptul ca pentru Dacia Sandero, aerul conditionat automat este premiera absoluta.
    De fapt, aceasta dotare exista deja, doar ca este optionala (Cred ca la versiunea Prestige Plus se gaseste asa ceva).
    9 1
  • octav71
    @Mircea: articolul e bine scris, no offence pentru ce voi scrie mai jos.
    Daca tot se numeste B&W, de ce nu au facut ceva de genul alb cu plafon negru, sau negru cu plafon alb? Asa, vad prezentate niste modele care sunt bej(?). Sa fi facut ceva gen Suzuki Vitara.
    Plus la interior, niste ornamente piano black sau/si albe, ar fi dat sens cat de cat denumirii pompos alese. Ar fi rupt un pic monotonia griului arhi-prezent.
    Exista si un punct pozitiv, ACul automat si poate ceva mai multa grija la calitate.
    Preturile sunt care?
    5 3
  • Ionica
    @octav71
    Nu se vede in poze , insa ornamentele de pe aeratoare/fatada centrala(normal cromate) au pentru aceasta editie speciala o animatie alb/negru (puncte)
    1 1
  • Victor
    Aste e tot, covorase si cusaturi?
    1.2 TCe, 1.6 16vSCe, cutie EDC?
    2 0
  • zic si eu ...
    daca tot a inceput ofensiva anti-diesel, n-ar cam trebui ca cei de la Dacia - Renault sa se gandeasca la noi motorizari pe benzina, respectiv, mai ales, pe modelele Sandero si Logan ?
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru