Volkswagen a anunţat la sfârşitul anului trecut că va lansa un nou model sub brandul Arteon cu ocazia Salonului Auto de la Geneva de peste două săptămâni.
La vremea respectivă, constructorul german s-a limitat să publice o schiţă destul de sumară a noului model, însă acum a dezvăluit şi două fotografii care evidenţiază designul părţii frontale şi a spatelui. De departe, principala noutate remarcată este că grila frontală se va extinde în blocurile optice, aşa cum anunţau germanii încă de anul trecut.
Pe de altă parte, Volkswagen a oferit câteva detalii şi despre interior, chiar dacă nu a publicat nicio fotografie cu acesta. "Arhitectura interiorului este excepţional de generoasă, cu spaţiu amplu la cap şi picioare pentru toate scaunele, ceea ce este extraordinar pentru acest segment", precizează Volkswagen într-un scurt comunicat de presă.
În plus, Volkswagen a publicat o fotografie şi cu forma blocurilor optice spate:
Arteon este prezentat de Volkswagen ca un "fastback cu patru uşi care va fi poziţionat în gamă deasupra lui Passat" şi preia practic ştafeta de la vechiul Passat CC (sau CC, cum era numele său oficial pe cea mai recentă generaţie).
Denumirea modelului este o combinaţie între termenul "Art" ("Artă" în limba engleză) şi terminaţia -eon, despre care nemţii susţin că identifică maşina ca pe una cu pretenţii premium.Via Volkswagen
dar eu zic ca arata bine...sa vedem restu'masinii
@Coco la fel si cu tine, hatereala la greu. Nici nu a aparut Arteon dar tu stii ca e blasfemie aceasta comparatie. Vai de steaua ta!
Pentru simplul motiv că Arteon este evoluția net superioară a fostului Passat CC care de la actuală sa generație era superior modelului Passat. Ori dacă verifici comparativele dintre actualul Passat ( B8 ) și Talisman o să observi că exceptând doar comparativele specialiștilor francezi ( ceh naționaliști oamenii ) Passat a ieșit per punctaj total învingător, chiar dacă la o distanță mică de puncte. Ori, dacă Arteon este net superior CC-ului, care învinge Passat...ce șanse are Talisman.
Mai mult deși sigla contează ceva, modelul francez este depășit și de alte modele din segmentul D...deci. De fapt la ora actuală cu excepția Mazdei 6 nu prea ai ce alege în clasa medie, obiectiv vorbind.
Modelul nu a apărut și încă nu a putut fi testat ( cei ce participă la teste profesioniste și relevante nu vizitatori de porți deschise )...Dar există mapa informativă cu datele de pre-serie/lansare care este disponibilă cu unele date, raportat la apariția modelului la Geneva peste 10 zile. Cine are acces la datele respective afla elementele definitorii ale modelului...Iar lansarea va aduce aspecte mult mai relevante. Dacă nu ai datele respective...O compari cu cine nu se poate compars...Sau postezi sfaturi/opinii de hatereala.