Salonul Auto de la Geneva 2015

Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP

Publicat Marti, 03.03.2015
de Mircea Meșter
Comenteaza 6
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 1
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Noul Honda NSX e aici: supercarul japonez primeşte patru motoare şi 550 CP - Poza 2
Honda adus noua generaţie NSX în Europa. Modelul a văzut lumina zilei astăzi la Geneva şi vine cu un sistem de propulsie extrem de complex, care leagă un V6 pe benzină de trei motoare electrice.

După ce a făcut valuri în Statele Unite lansând noua generaţie a sportivei NSX sub sigla Acura, marca premium pe care Honda o deţine în SUA, japonezii se îndreaptă acum spre piaţa europeană şi aduc noul supercar sub sigla proprie la Salonul Auto de la Geneva. Este pentru prima dată când noul Honda NSX apare în faţa jurnaliştilor cu sigla mărcii, chiar dacă ştim încă de anul trecut că exemplarele rezervate de clienţii interesaţi din Marea Britanie depăşesc numărul alocat de Honda acestei pieţe.

Noul Honda NSX apare pe piaţă la 25 de ani de la prezentarea generaţiei originale, o maşină care a rămas în istorie prin comportamentul dinamic şi prin asocierea cu marele Ayrton Senna, la acea vreme pilot al echipei McLaren Honda. Deşi preţul său n u este cunoscut în acest moment, ştim că toţi clienţii care-şi comandă un exemplar al noului model vor pune mâna pe acesta abia în 2016, atunci când maşina va începe să fie produsă de cei 100 de specialişti dedicaţi ai sitului de producţie Honda din Marysville, Ohio, SUA. 

Patru motoare şi în jur de 550 CP

Dezvoltarea noului Honda NSX a început de la o coală albă de hârtie şi a implicat aproape trei ani de dezvoltare intensivă printr-o echipă globală de designeri şi ingineri coordonaţi de specialiştii Honda de la Centrul de Dezvoltare al mărcii din Richmond, Ohio.

Honda
Desenat in-house şi dezvoltat de o echipă de ingineri americani, noul Honda NSX utilizează sub capotă un sistem de propulsie hibrid care combină un motor V6 pe benzină montat central cu trei motoare electrice, unul montat în spate, între agregatul pe benzină şi cutia de viteze, celelalte aşezate şi concentrate pe axa faţă. Transmisia este una automată cu nouă trepte şi două ambreiaje, iar tracţiunea e integrală.
Deşi Honda nu a oferit încă date tehnice clare, se vorbeşte de o putere totală de circa 550 de cai putere.

După ce Honda a revoluţionat industria auto prin primul NSX, construit in extenso din aluminiu, noul NSX aduce în faţa clienţilor materiale precum fibra de carbon, oţelul ultrauşor sau aluminiul forjat. De exemplu, podeaua este construită din fibră de carbon, în timp ce cockpitul beneficiază de ajutorul flexibilităţii unui aliaj de aluminiu la care inginerii Honda au ajuns printr-o metodă de turnare/forjare inedită utlizată în premieră mondială. Toate elementele de caroserie utilizate de NSX sunt produse de Honda în propria fabrică.

Un sistem de propulsie complex: motor pe benzină central, motor electric pe spate şi alte două unităţi electrice pe faţă.


Electric în oraş, bestie pe circuit

Mergând pe urmele legendarului NSX original, noul Human Support Cockpit al noii generaţii oferă control, vizibilitate şi un pachet general excepţional pentru cel de la volan.

Honda
Chiar dacă pachetul de baterii este de obicei o problemă în cazul maşinilor sport, complexul sistem de propulsie semnat de Honda a fost adaptat şi utilizat la construcţia lui NSX foarte inteligent, astfel că cele patru motoare şi bateriile scad centrul de greutate, fixează distribuţia maselor şi îmbunătăţesc astfel comportamentul dinamic al modelului. Suspensiile independente faţă-spate sunt şi ele construite din aliaj de aluminiu şi se asigură că roţile - 245/35Z R19 pe faţă şi 295/30Z R20 pe spate - sunt în control deplin indiferent de suprafaţa de rulare.
Evident, spaţiul preferat de joacă al lui NSX rămâne circuitul, supercarul japonez trecând deja prin câteva sute de ore de formare pe pistă, implicit pe celebrul Nurburgring.

Honda promite însă că NSX se poate descurca fără probleme şi pe şosea, iar pentru asta pune la dispoziţia şoferului patru moduri distincte de rulare prin pachetul Dynamic System: Quiet, Sport, Sport+ şi Track. Cel de la volan poate adapta astfel parametrii motorului, ai cutiei, ai suspensiei şi ai sunetului dezvoltat de maşină. Mai mult, în modul Quiet există şi posibilitatea rulării full-electrice pe distanţe scurte şi la viteze reduse. În cealaltă extremă, opţiunea Launch Control pune la treabă toate cele patru motoare ale lui NSX şi asigură un start de pe loc fără pierderi de cuplu. Rămâne de văzut care sunt cifrele oficiale pentru 0-100 km/h şi viteza maximă, însă acestea vor veni ceva mai târziu în cursul acestui an.

Un interior construit pentru ca plăcerea de a conduce a celui de la volan să fie maximă.

Comentarii (6)

  • O masina deosebita atat din punct de vedere tehnic, cat si estetic.
    41 7
  • Asta da mașină!
    15 1
  • 3 indivizi cu dereglari de vedere sau cu sindromul tremuratului de mouse au gresit butonul de vot cand au incercat sa-l aprecieze comentariul lui pe C-G-C
    15 4
  • Eu i-am dat manuta rosie,care este problema.Daca in opinia mea,noul Passat 2.0 BiTDI arata mai bine si ofera si performante mai bune,ce?Si e Volksagen,de Acura nu a auzit nimeni,chinezarie.Passat e nemteasca,e si diesel,"rupe fashu",moare toti prietenii mei de ciuda daca imi iau.Mai ales break,arata si mai bine,si daca sunt mai mici,poti sa cari chiar si doi porci odata de craciun,nu mai faci doua drumuri.
    4 18
  • @mihai - cum sa transporti cel mai rapid porcul de craciun?... He he peste 15 ani... :)
    11 2
  • zaq
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru