Bentley a prezentat conceptul EXP 10 Speed 6. Acesta este un coupe sportiv cu design proaspăt şi prezintă o potenţială direcţie de viitor a mărcii britanice.
Esential
12
inch reprezintă diagonala ecranului tactil al sistemului multimedia din dotarea acestui concept sportiv.
Bentley a surprins audienţa de la seara dedicată a Concernului Volkswagen, derulată cu o zi înainte de prima zi de presă de la Salonul Auto de la Geneva, în cadrul căruia a prezentat conceptul EXP 10 Speed 6. Deşi numele său nu spune mare lucru şi contrastează cu aspectul său sportiv, englezii spun că noul concept surpriză arată o potenţială direcţie de viitor pentru marca din Crewe. Vorbim aici despre un posibil model sport, care să aducă aminte de tradiţia britanicilor în sporturile cu motor, şi care ar putea să şi spună un cuvânt greu în segmentul sportivelor de lux.
În loc de banchetă spate, modelul sport de la Bentley are un set de genţi de lux făcute special pentru spaţiul respectiv.
Cei de la Bentley s-au abţinut să facă declaraţii specifice cu privire la datele tehnice ale noului lor concept, dar declară că acest model va avea rolul de a stabili un nou etalon în segmentul în care activează şi va face asta la mai multe aspecte, inclusiv viteza maximă. Oficialii mărcii britanice ţin să sublinieze posibilităţile vehiculului în ceea ce priveşte susţinerea unui sistem de propulsie
hibrid, o soluţie tehnologică pe care o îmbrăţişează din ce în ce mai mulţi producători de lux.
Planşa de bord şi consola centrală ne suferează viitorul Bentley în ceea ce priveşte partea tehnologică a modelelor sale.
"EXP 10 Speed 6 este o viziune pentru viitorul mărcii Bentley – un concept puternic, ieşit din obişnuit şi cu individualism.
Exponatul are potenţialul de a fi apogeul luxului în rândul modelelor cu două locuri din acest segment. El oferă performanţe înalte pentru a încânta şoferul alătrui de luxul specific modelelor Bentley", declară Wolfgang Dürheimer, CEO Bentley Motors.
Via Bentley
colturile de jos prea spre 90* ale calandrului sar in ochi ca nepotrivite intr-un anasamblu de elipse si arce de cerc....da' in rest....f. faina.
Desi toata gama prezenta si chiar si mai veche a aratat intotdeauna foarte bine, asta e o realizare deosebita, un design ca-n vremurile bune si libere ale creativitatii din industie, cu toate ca unii vor vedea si in masina asta tot un Polo chel cu 2 usi.