Renault anunţă un nou motor diesel: 1.6 dCi biturbo de 160 CP

de Sebastian Toma
Joi, 20.02.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Renault ne prezintă primul său motor diesel biturbo. Este vorba despre un 1.6 dCi care asigură acelaşi nivel de putere ca un 2.0 dCi, dar consumă cu 25% mai puţin.

Esential 100 de cai putere pe litru asigură motorul dCi twin-turbo de 1.598 centimetri cubio oferit de Renault.
Renault va oferi un nou motor diesel din gama sa, primul dCi biturbo al constructorului din Franţa. Unitatea de 1.6 litri are două turbosuflante, este destinată viitoarelor modele din segmentele D şi E şi are rolul de a înlocui motoarele de 2.0 litri fără a pierde din nivelul de putere asigurat de acestea. Noul 1.6 dCi biturbo asigură 160 CP şi 380 Nm şi este cu 25% mai eficient decât motoarele de 2.0 litri pe care le va înlocui. Pe lângă economia de carburant furnizată, motorul oferă 90% din cuplul maxim încă de la 1.500 rpm, iar cuplul maxim este atins la 1.750 rpm, totul pentru o acceleraţie lineară şi fără efort.

Francezii de la Renault spun că s-au folosit de expertiza lor în Formula 1 pentru a realiza noul lor propulsor. Drept exemplu, răcirea propulsorului este îmbunătăţită faţă de unităţile actuale prin implementarea unui sistem transversal de circulaţie a lichidului de răcire. Segmenţii pistoanelor au şi ei un design diferit, menit să se adapteze la fluctuaţiile de temperatură şi de presiune pentru a obţine echilibrul optim între frecare şi eficienţă.

Această schemă prezintă curbele de putere şi de cuplu ale noii motorizări de la Renault.

Urmareste Automarket
Noul motor 1.6 dCi biturbo respectă normele Euro 6 şi integrează un filtru de particule cu regenerare şi un sistem de reducere a emisiilor de NOx-uri.
Sistemul de injecţie funcţionează la o presiune de 1.800 de bari pentru a opera la eficienţă maximă alături de cele două turbosuflante. Referitor la acestea, cei de la Renault spun că au făcut o pereche între un turbocompresor cu o inerţie redusă, care oferă un cuplu maxim la turaţii joase şi asistă motorul în plajele medii de turaţie, în timp ce a doua turbină asigură nivelul de putere ridicat per litru la turaţii superioare, pentru a asigura demarajele şi reprizele în forţă până la linia roşie a turometrului.

Via Renault

Comentarii (23)

  • 380 nm din 1.6 litri, bravo renault!
    73 11
  • Daca nu lanseaza si noua Laguna care sa se ridice la nivelul motorului,degeaba...
    46 7
  • @pesso
    cica, din pacate, nu va mai fi cazul unei laguna :(
    baga iar nu stiu ce neam de pe la samsung....
    13 6
  • Nu va mai veni o noua Laguna? Pai si cu pretentiile premium ce fac? S-au convins ca nu mai fac mare branza la clasa medie, dar vor sa infiinteze o divizie premium? A da, nu se va numi Renault, asta e secretul:).

    Noul motor de 1.6 pare performant dupa datele tehnice, la clasa compacta pare ideal, pacat ca Megane e cam vechi de acum.
    11 7
  • Nu m-ar deranja motorul asta pe A Class, CLA, etc.
    21 9
  • ati vrut motoare cu 7 turbine??!!!, renault va satisface din plin!!!; si nu numai! :)
    Cam asta e dezideratul zilelor noastre in materie de moatoare.
    8 28
  • @unul
    Nu se va mai dezvolta Laguna, se va prelucra un model de la Samsung, cum a fost cazul latitude si fluence...
    8 4
  • @zarnasteanu
    Sigur ca da... Poate chiar si pe Kangoo -ul acela cu stema de Mercedes care se numeste Citan ...
    Din pacate Mercedes trebuie sa se multumeasca cu 1.5 dci sau cel mult cu actualul 1.6 dci.. Sa nu uitam ca atunci cand au decis sa ia motoare mici de la Renault, acesta din urma exista, insa Renault nu vinde cea mai noua tehnologie.
    13 6
  • probabil in curand iti vei lua a, b, c, si e-classe cu acest motor ...
    22 1
  • @mishazaitev
    mai bine spus pe dokkerul acela cu stema de mercedes :D
    Chiar alaltaieri am ras cu lacrimi... eram pe calea bucurestilor in Brasov si la Tiriac Auto era un dokker parcat langa un citan si ma intreaba prietena "S-au apucat astia de la Mercedes sa vanda si Dacia?" (ea la farmacie are 2 dokker) =)) :)) :))
    15 4
  • @dumbravaandrei

    :)) :::)) :))) Adevarul e ca trebuie sa fii deosebit de intelept ca si client sa dai pe un Renault cateva mii de euroi in plus doar pentru ca are stema de Mercedes, ori sa dai pe un Mercedes cu motor 1.5 dci mai multi bani decat ai pe un Renault cu motor 1.6 dci 130 cp (in prezent).
    10 13
  • @mishazaitev.............ai o manuta rosie de la mine nu doar tu, ci toti cei care vad chestiunea asa ca tine. tu esti genul de om care vezi un lucru in ansanblu si nu te intereseaza detaliile si nici nu incerci sa inveti.
    Pretul unei masini il da costurile de fabricatie. ar fi exceptie acolo unde mana de lucru este mai costisitoare , dar si acolo este avantajul eliminarii eroorilor.
    Nu imi place cand vad ca cineva pune la indoiala inteligenta constructorilor de masini. Acolo nu se ajunge pe pile ca si in alte domenii, iar cei care au putin habar de masini stiu asta.
    Iar legat de stire............Renault mereu au fost buni in motoare diesel, .Cu motorul asta renault are un ATU in fata concurentei din toate punctele de vedere.........consum, putere, poluare si o gama larga de modele pe care il poate pune. poate o sa-l vedem si pe C-clase .
    BRAVO RENAULT !!!!
    24 6
  • Dacia Plant
    Si eu care incercam sa ma feresc de masini rudimentare cu o turbina (cu geometrie fixa, nu variabila ca aia ii mai complicata), deoarece ar putea aparea probleme la intretinere, acuma mi-au dat mai mult decat nu mi-am dorit :)). Sper sa il vedem in 15 ani si in gama Dacia. Caci in max 10 va fi mototul 1.6 cu o turbina.
    6 3
  • Azazel
    @catalin_ionel:
    "Renault mereu au fost buni in motoare diesel,"

    Ai dreptate pana la un punct: fiabilitatea. Degeaba ai un motor diesel performant, silentios, cu o curba de cuplu foarte buna, cu un consum scazut chiar si pentru un diesel daca in mai putin de 150000 de km iti face figuri in punctele cheie ale unui diesel, gen sistemul de injectie.
    Nu-i nimic.Performanta acestui motor se va vedea eventual in calificarile (ca de castigat, mai greu) pentru titplu de Motorul Anului. Renault niciodata nu a fost prezent acolo (poate pentru ca erau prea buni asa cum ai spus tu). Poate ca va reusi sa se califice cu acest motor. Si sincer sa fiu m-as bucura ca Renault sa faca o figura frumoasa cu acest motor.
    Pana atunci, mancatoare de ulei sau nu, cu turbine picate sau nu referintele in domeniul diesel raman tot motoarele TDI, HDI si Multijet. Pacat ca Honda nu a mai venit cu nimic nou.
    Motorul mi se pare interesant. Totusi sa scoti 360 Nm din 1.6 e o adevarat performanta. Si cei care au un adevarat renume in constructia de motoare performante, gen BMW, nu au cum sa ramana indiferenti la asemenea cifre.
    PS: astept sa ma injuri de mama ca am avut tupeul si nesimtirea sa te contrazic. Ma m-as mira sa o faci, nu ar fi prima oara.
    18 4
  • @Azazel
    Zi-mi si mie un motor diesel (sub 2.4) produs de BMW in ultimii 12 ani. Eu stiu ca sunt motoare PSA (si fordul tot de la ei iau)
    6 6
  • de fapt sunt 160 de magarusi la egalitate cu 105 cai putere vanjosi de pe 1.6 tdi nemtesc:))))
    5 12
  • @catalin_ionel

    Regret sa-ti spun , dar nu ai inteles nimic din tot ce am spus. Nu am pus niciodata la indoiala inteligenta PRODUCATORILOR de masini! Am pus la indoiala inteligenta CUMPARATORILOR de masini. Ala care cumpara un Kangoo cu stema de "Mertan", orice ai spune tu, nu mi se pare un tip inteligent. Faptul ca nu ma pierd in detalii si vad lucrurile in ansamblu, pentru mine reprezinta un compliment, Eu nu iti dau nicio manuta rosie. Iti spun doar ca ceea ce iti place tie sa vezi sau sa citesti nu mai intereseaza nici cat negru sub unghie.
    2 3
  • @dumbravaandrei

    Adica BMW castiga premii motorul anului cu motoare diesel imprumutate de la PSA?
    Nu mai vorbi prostii si vezi exact unde se concretizeaza parteneriatul lor. Este vorba de motoarele 1,6 turbo benzina utilizate de Mini.
    Replica Vw la aceste motoare va veni anul acesta sau anul viitor, cand vor introduce si ei motoare diesel bi-turbo.
    BMW este cu mult in fata, introducand deja cu Serie 2 Active tourer motoare de 1,5l si 136 de cap parca. Vor veni si versiuni mai potente.
    Oricum, este un progres clar pentru Renault.
    12 2
  • @Pavl

    Din cele povestite de tine rezulta ca aceasta colaborare intre BMW si PSA se rezuma la utilizarea unor motoare BMW pe o marca a grupului BMW! Care mai este rostul colaborarii cu PSA?!

    Parteneriatul BMW - PSA nu se concretizeaza in golosirea unor motoare de 1.6 turbo de provenienta BMW pe MINI. care este o marca ce apartine BMW, ci in folosirea acestor motoare pe masini PSA insotita de utilizarea unor motoare diesel de provenienta PSA pe masini produse de BMW/MINI.
    4 2
  • Sandu al-III-lea
    Ce-ar fi sa-l puna sa zicem si pe viitorul Logan generatia a-III-a?N-ar fi frumos?Dupa ce ca le-am asigurat 59% din venituri in 2013 datorita Daciei,ar putea sa faca si ei un gest frumos si poate o sa le generam un venit si mai mare.Doar motoarele Diesel sunt foarte iubite in Romania...
    4 0
  • @dumbrava
    Majoritatea premiilor la motoare diesel Bmw au fost pt cilindreea de 3 litri, care n-au legatura cu Peugeot, nici cel de 2 litri actual, lansat acum cativa ani nu mai are treaba cu PSA, au colaborat din 1998 la cel de 136 de cai si la motoarele de 1.6 benzina.
    10 0
  • Dacia Plant
    @SO: Chiar daca gluma ta este destul de nereusita si nereala, ai fost foarte tare :)).
    Defapt ai putin adevar. Motorul 1.6tdi de 105cp se comporta mai bine ca alte motoare de 1.6, 1.7 cu putin mai multi cp. Se pare ca are o cutie mai buna sau un soft mai bun, ca are mai multa vlaga in el. O spun asta revistele de specialitate nu eu un om de rand.
    5 1
  • Marius
    Probabil o sa fie mai fiabil decat fratele lui benzinar de F1:)
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru