Noul prototip a fost botezat Porsche 919 Hybrid pentru a evidenţia astfel cele două sisteme de recuperare a energiei care acompaniază motorul tradiţional pe benzină, o reţetă de succes care a fost adoptată şi de rivalii de la Audi şi Toyota.
Sistemul hibrid de propulsie
Unitatea de propulsie este alcătuită dintr-un motor V4 turbo de 2 litri cu injecţie directă şi tracţiune spate capabil să ajungă până la 9000 de rotaţii pe minut, la care se adaugă un motor electric şi un acumulator realizat în tehnologie Li-Ion.
Motorul electric este compus la rândul său dintr-un sistem care recuperează energia eliberată în momentul frânarii şi un alt sistem care recuperează energia din căldura degajată de sistemul de evacuare. Cele două sisteme sunt asemănătoare ca principiu cu cele din Formula 1 cunoscute în acest sezon drept MGU-K (Motor Generator Unit - Kinetic) şi MGU-H (Motor Generator Unit - Heat), însă au un mod de funcţionare diferit.Motorul electric, care utilizează energia electrică a celor două sisteme de recuperare, oferă tracţiune faţă, astfel că Porsche 919 Hybrid este capabil să aibă temporar tracţiune integrală.
Sloganul "Porsche Intelligent Performance"
Porsche 919 Hybrid iese în evidenţă şi prin paleta de culori aleasă de constructorul german. Aceasta este predominant gri, iar numărul 919 este amplasat vizibil pe partea frontală şi pe laterale cu un font alb pe fundal roşu.
În plus, noua paletă de culori include şi sloganul "Porsche Intelligent Performance", întrucât primele litere ale fiecărui cuvânt sunt vizibile atunci când maşina este privită de sus.
Oficialii germani afirmă că noul Porsche 919 Hybrid este cea mai complexă maşină de curse pe care au dezvoltat-o pe parcursul istoriei.
Două maşini pentru alsaltul de la Le Mans
Porsche a anunţat recent şi linia de piloţi pe care va miza în sezonul 2014 al Campionatului Mondial de Anduranţă. Astfel, una dintre maşini va fi pilotată alternativ de Mark Webber (fost pilot în Formula 1 la campioana mondială Red Bull Racing), Brendon Hartley (austrlianul de 24 de ani care a fost membru al programului Red Bull Junior) şi Neel Jani (elveţian în vârstă de 30 de ani).
Între timp, la volanul celei de-a două maşini vor urca trei piloţi cu o experienţă semnificativ mai mare în astfel de competiţii: germanii Timo Bernhard şi Marc Lieb, dar şi francezul Romain Dumas.
Porsche, succes fără limite
Porsche este constructorul cu cel mai mare succes în Cursa de 24 de ore de la Le Mans: germanii au trumfat de 16 ori în cea mai cunoscută cursă de anduranţă din lume, printre care se numără şi şapte victorii consecutive în perioada 1981-1987.
Ultimul succes datează din 1998. Porsche este urmată în clasament de Audi, care a obţinut 12 victorii începând din anul 2000.Porsche va lupta cu Audi şi Toyota
Porsche va deveni în acest an al treilea constructor care participă la clasa LMP1 a Campionatului Mondial de Anduranţă. Principalii rivali sunt colegii de la Audi, care au câştigat şapte dintre ultimele opt ediţii ale Cursei de 24 de ore de la Le Mans şi care vor aborda sezonul cu trei maşini Audi R18 e-tron quattro. Între timp, japonezii de la Toyota se vor prezenta la start cu două exemplare de Toyota TS040 Hybrid.
Via Porsche
Comentarii (2)