La fel ca Gallardo, Huracan are un motor V10 aspirat, însă unitatea de 5.2 litri livrează acum 610 CP la 8.250 rpm şi 560 Nm la 6.500 rpm, pe lângă faptul că respectă normele Euro 6.
În premieră pentru Lamborghini, modelul beneficiază de o transmisie cu două ambreiaje, denumită "Lamborghini Doppia Frizione", care are şapte trepte şi livrează puterea celor patru roţi.Huracan are nevoie de numai 3.2 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Supercarul de 1.422 kilograme poate să accelereze de la 0 la 200 km/h în 9.9 secunde, în timp ce viteza sa maximă este de peste 325 km/h. Consumul de carburant în regim mixt este de 12.5 litri la sută, în timp ce emisiile de CO2 sunt de 290 grame pe kilometru. Noul model al celor de la Lamborghini are trei moduri de rulare, Strada, Sport şi Corsa, pe care şoferul le alege folosind comutatorul de pe volan.
Lamborghini Huracan vine cu un sistem de frânare carbon-ceramic în standard, pe care italienii din Sant'Agata îl descriu că oferă un nivel "superb" de performanţe. Opţional, clienţii pot comanda amortizoare adaptive şi sistem de direcţie variabil. La interior, ceasurile de bord au fost înlocuite cu un afişaj TFT, al cărui ecran are diagonala de 12.3 inch.
Respectivul afişaj prezintă toate detaliile necesare şoferului, de la tahometru la sistemul de infotainment.Via Lamborghini
"La fel ca Gallardo, Huracan are un motor V10 aspirat, însă unitatea de 5.2 litri livrează acum 610 Nm la 8.250 rpm şi 560 Nm la 6.500 rpm"
Defapt eu cred ca aia 610NM sunt 610cp la 8.250rpm si 560nm la 6.500rpm.
Corect. Mulţumim pentru sesizare.
Caut nod in papura, stiu, dar un hipercar e ceva de genul Veneno.
Tot aia e....supercar/hypercar. Supersport e sub hypercar & supercar....iar acest Lambo se incadreaza a supersport.
Datorita obsesiei tale prosteasti fata de grupul auto VW, ajungi sa vezi si spui lucruri care se intampla doar in mintea ta.
Din punctul meu de vedere Huracan arata foarte bine, la fel ca toate modelele Lamborghini aparute dupa preluarea acestora de catre Audi. Ce au facut nemtii? Au luat o marca falimentara care a fost tot timpul in umbra Ferrari si a transformat-o intr-un brand puternic, cu vanzari peste asteptari.
Si cred ca mai degraba se vede un Diablo cand privesti acest Huracan, decat un R8.
P.S.: Motorul V10 este dezvoltat de Audi, deci fibra nu este 100% "in-house".
Sarbatori Fericite tuturor!
Esti singurul de aici pe care nu-l pot suferi vreodata. Tot asteptam primul "croseu" din partea ta ca sa am motiv sa-ti dezvalui cum te privesc...Nu stii sa reprosezi intr-un mod constructiv! Cu cat te pretinzi "psihanalistul corector", cu atat mai antipatic imi devii. Trei lucruri nu se vor schimba niciodata in lume: fiscul, moartea si bufoneria. Nu te repezi cu replica si nici eventualii tai avocati "solidari". Esti condamnat sa existi!
Te inteleg perfect :) Daca te uiti "din prima" la spatele masinii, cumva inspira un A7. Totusi, la o privire mai atenta, toate suspiciunile dispar, pentru ca Lambo si-a pastrat foarte bine pedigree-ul. Profilul cel putin este cat se poate de Lamborghini.
Probabil ce ti-a zandarit subconstientul a fost forma LED-urilor care aduce foarte clar cu sigla VW. Un mod foarte subtil de a-si face reclama, dar care trebuie sa recunosc ca arata foarte bine.
Sunt sigur c-o sa fie o masina superba, atat la condus cat si la privit. Pe mine unul nu ma deranjeaza ca au intrat sub tutela Audi pentru ca de atunci incoace au crescut continuu in calitate si "reliability". Sa nu zic cuvantul ala spurcat si demonetizat pana la parodie aici pe AM :)
Atata vreme cat masina se face inca in Italia, nu-ti fa griji. Nu-si va dilua prea mult caracterul. Adu-ti aminte ce a insemnat Schumacher + Ferarri. De ce n-ar fi si Lambo + Audi o combinatie imbatabila. Atata timp cat bineinteles, Audi nu are aspiratii secrete la coroana Italiana.
Medicamente, medicamente... :D
XANAX, rudotel !