În luna aprilie, BMW confirma zvonurile care anunţau un frate mai mic pentru X6. Constructorul bavarez expunea conceptul X4 în cadrul Salonului Auto de la Shanghai, anunţând intenţiile sale de a debuta într-un nou segment.
BMW X4 Concept - detalii şi imagini
Germanii au perfectat ultimele detalii ale versiunii de serie şi au anunţat deja data de lansare. Christophe Koenig, purtător de cuvânt în cadrul BMW, a anunţat că lansarea versiunii de serie a noului X4 va avea loc în prima jumătate a anului 2014, primele detalii urmând a fi publicate oficial în data de 14 martie. Adică în prima zi a Salonului Auto de la Geneva, ediţia de anul viitor.
În aceste condiţii, este logic să presupunem că modelul va fi prezentat pentru prima dată publicului în cadrul salonului elveţian. Vânzările vor debuta câteva luni mai târziu, mai întâi în Europa.
Din primele speculaţii, designul va fi o reinterpretare la scară mică a actualului X6 şi o replică ceva mai puţin spaţioasă a actualului X3. Comparativ cu acesta, modelul va avea un portbagaj mai mic cu aproximativ 10 procente, deşi măsoară aceeaşi lungime, are o lăţime mai mare cu 34 de mm şi o înălţime cu 54 de mm mai mică.Noul X4 va fi oferit în standard alături de propulsia posterioară, urmând ca tracţiunea integrală xDrive să fie disponibilă doar în lista de opţionale sau pe versiunile mai puternice. Lista de motorizări va include unitatea pe benzină de 2.0 litri şi 240 de cai, dar şi dieselul de aceeaşi capacitate şi 184 de cai putere. Vârful de gamă va fi asigurat de unitatea cu şase cilindri în linie, de 3.0 litri, gata să ofere 330 de cai.
via inautonews
Asa este...o sa fie mai reusit ca X6 in mare. Dar tot nu o sa imi placa pt. ca e cocosat....mult prea cocosat ! Nici nu vreau sa ma gandesc ce chin pe cei din spate...o sa se cocoseze si ei sa nu dea cu capul de plafon. Abea ai loc la X6 daca esti putin mai inalt....la X4 nu o sa mai fie deloc. Era mai bine daca ar fi scos un model cu doua usi si cabrio. Mi se parea mai interesant si sigur mai frumos ! Poate cine stie...o sa scoata si asa ceva. Au un gol lipsa....X2 :)))
@facelift - cred ca aia in treling si cu lant din bazar ar fi vrut mai degraba un x8, un hibrid intre tractorul UTB universal si combina agricola gloria.
Ma bucur enorm ca firmele de lux incep sa ofere masini si pentru oameni care au iesit un pic din grijile materiale dar nu-si permit, pentru ca judeca rational, masini de high end. Este si cazul Mercedes. Audi face asta de foarte mult timp de unde si o baza solida de clienti fideli.