În urmă cu o săptămână, divizia germană a celor de la Dacia anunţa două premiere mondiale pentru Salonul Auto de la Geneva. Intuiam pe atunci că una dintre surprize ar putea fi varianta break a actualului Logan, cea mai firească extensie a gamei best-seller-ului românesc.
Se pare că supoziţiile sunt pe cale de a deveni realitate, un purtător de cuvânt Renault confirmând aceste zvonuri. Informaţia a fost obţinută exclusiv de publicaţia just-auto. Tot jurnaliştii englezi au aflat de la un oficial Renault Marea Britanie că varianta break ar urma să ajungă pe piaţa din Regatul Unit în iunie, cel târziu în luna iulie. Asta înseamnă că debutul modelului la Geneva este inevitabil.
Urmaşul vechiului Logan MCV nu va mai păstra configuraţia cu şapte locuri pentru că această "onoare" îi revine acum monovolumului Lodgy. Astfel, Logan MCV va deveni un break veritabil şi rămâne de văzut care va fi soluţia aleasă de inginerii Dacia pentru deschiderea portbagajului. În plus, ampatamentul noii generaţii ar urma să crească, favorizând astfel şi oferirea unui spaţiu interior ceva mai generos.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
via just-auto (înreg.)
"Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013"
nu ar trebui si un link acolo?
On-topic: abia astept sa vad ce scot, chiar ma gandeam la un lodgy, dar nu prea am chef sa umblu cu ditamai duba pe strada, insa un break mi-ar prinde bine ...
Probabil, si ar fi excelent, ca breakul sa aiba o linie dinamica, gen Renault Megane break (cu luneta inclinata si nu verticala, asa cum actualul MCV se prezinta).
Gama Logan devine din ce in ce mai apetisanta. Daca s-ar rezolva (cumva) si problemele legate de securitate (stiut fiind ca gama Dacia nu exceleaza la acest capitol), Dacia ar fi prima optiune pentru mult mai multi oameni.
In rest, numai de bine. O masina cu pret corect, pentru ceea ce ofera.
In schimb, daca si Duster se va apropia de restul gamei Dacia, din punct de vedere vizual, atunci chiar ar fi un model atragator (personal, in momentul actual, nu-mi place cu arata).
@MCV-ul...daca nu il lungesc va ramane o cutie cocotata. Linia plafonului este prea inalta. Daca ampatamentul ramane la fel de scurt numai ai ce spate sa plonjezi. Mai mult de hatchback nu vad fara modificarea lungimii.
depinde de gusturi :)
...pentru cine nu stie ce inseamna Logan MCV.