Lansarea diviziei sportive Nismo a celor de la Nissan aduce schimbări interesante în strategia alianţei Renault-Nissan la capitolul motorizări. Conform oficialilor alianţei prezenţi la Salonul de la Geneva, divizia Nismo şi divizia Renaultsport (RS) vor împărţi motoarele pe care cele două părţi le vor monta sub modelele proprii din gama sportivă, scopul principal fiind acela de a tăia cât se poate din costurile de dezvoltare ale acestora.
"Costurile incluse în dezvoltarea unor motoare sunt imense şi trebuie să recunoaştem că volumele de vânzări sunt mai degrabă modeste în cazul modelelor din diviziile noastre sportive", a declarat Tom Lane, directorul de produs al celor de la Renault, citat de Autocar. Acesta susţine că, în aceste condiţii, nu ar fi logică dezvoltarea separată a două motoare care ar avea aceleaşi caracteristici: "Nu are rost ca Renault şi Nissan să dezvolte separat un motor turbo supraalimentat de 2.0 litri, de exemplu", spune acelaşi acelaşi oficial al mărcii franceze.
Dacă Renaultsport este deja o divizie ultracunoscută în europa a celor de la Renault, modele precum Clio RS, Megane RS sau Twingo RS fiind recunoscute pentru capacităţile lor dinamice, Nissan a lansat divizia Nismo în acest an la nivel european, primul model care a primit o versiune specială fiind crossoverul subcompact Juke (test drive). În programul celor de la Nissan va urma 370Z Nismo, iar dezvoltarea unor modele sportive cu dinamică îmbunătăţită va continua şi în următorii ani.via Autocar
în caz că nu ştiai Renault Sport este deasupra competitorilor... se numeşte .. ETALONUL GAMEI.. aşa că... hâc!
Atitudinea ta e ilara si denota ca nu intelegi o iota din ce se petrece pe scena auto mondiala. Alianta Renault Nissan are un parteneriat stabil bazat pe respect reciproc si colaborare. Cea mai veche alianta din industrie mai exact. Alianta e condusa de un singur om, Carlos Ghosn. Deciziile pe care le ia in cadrul grupului se extind la muult mai multe aspecte decat niste simple motoare. Nu vreau sa dezvolt. Daca te duce capul, te vei documenta si-l vei asculta vorbind. Omul e de-a dreptul fascinant.