Kia Cee'd va primi o versiune sport la Salonul Auto de la Geneva. Aceasta va fi valabilă atât pentru versiunea de caroserie cu trei uşi, cât şi pentru hatchback-ul cu cinci uşi. În cazul lui pro_cee'd, constructorul a prezentat deja câteva imagini oficiale, dar versiunea cu cinci uşi nu a fost încă dezvăluită. Cehii de la Autoforum.cz au reuşit să obţină o imagine a versiunii cu cinci uşi a lui Cee'd GT, model care va debuta la Salonul Auto de la Geneva. De asemenea, cehii au primit şi trei imagini realizate de un cititor, care surprind un prototip al lui Cee'd GT pe drumurile publice.
La fel ca fratele său cu trei uşi, Kia Cee'd GT are un motor GDI Turbo de 1.6 litri, care dezvoltă 204 CP şi 265 Nm. Unitatea este cuplată unei transmisii manuale cu şase trepte, care angrenează roţile din faţă. Modelul poate accelera de la 0 la 100 km/h în 7.9 secunde. Debutul versiunii cu trei uşi va avea loc la jumătatea anului curent, în timp ce fratele său cu cinci uşi va debuta la câteva săptămâni distanţă, spun surse din cadrul mărcii din Coreea de Sud.
În comparaţie cu versiunea standard, Cee'd GT vine cu jante de 18 inch și o suspensie mai rigidă. Discurile de frână sunt mai mari, Kia urmând să folosească unele de 300x28 mm pentru puntea față și undele de 262x10 mm pentru puntea spate.
Etrierii vor fi vopsiți în roșu pentru un look sportiv.Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
Via Autoforum.cz
un golf gtd e pe la 30 000. normal ca mai bine ala, daca ai bani. daca nu, te multumesti cu kia gt. fata de un gti sau megane rs, ai avantajul taxelor si consumului mai mic la 1.6-le asta precum si si o putere "pe acolo"...
oricum, nu cred ca vrea sa se bata cu gti, rs sau opc...eu o vad ca o versiune mai dotata a ceedului clasic, desi e probabil sa le fure din clienti...