GENEVA 2012 LIVE: GT-86, vedeta standului Toyota
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Toyota a venit la Geneva cu o listă lungă de premiere, printre care se numără și mult-așteptatele GT-86 și Yaris Hybrid. Standul Lexus a prezentat noile RX450h și GS450h în versiunile de serie, alături de gama F-Sport și conceptul LF-LC.
YARIS HYBRID ȘI GT-86 DE SERIE AU DEBUTAT LA GENEVA
Versiunea hibridă a lui Yaris a debutat la Geneva în premieră mondială și este primul model din segmentul B echipat cu un sistem de propulsie hibrid. Acesta adaptează sistemul de propulsie HSD al lui Prius pentru a obține un consum de carburant mai redus și pentru a atinge un nivel scăzut de emisii de CO2. Coupe-ul GT86, dezvoltat împreună cu Subaru, a primit atenție specială în standul Toyota și a fost expus alături de ilustrul său strămoș - 2000GT. Noul coupe sportiv al japonezilor are un motor boxer de 2.0 litri dezvoltat de Subaru, care dezvoltă 200 CP la 7.000 rpm și 205 Nm la 6.600 rpm.
Toyota NS4 ȘI FCV-R, DOUĂ CONCEPTE ECOLOGICE
Toyota NS4 este un concept hibrid de tip plug-in, care prezintă o direcție de design nouă pentru constructorul nipon. Acest concept ar putea da naștere viitoarei generații a lui Avensis, iar partea sa frontală ar putea fi preluată ulterior de mai multe modele din gama Toyota.
Conceptul FCV-R de la Toyota este un model alimentat cu pile de hidrogen și prefigurează un automobil de serie. Testele la nivel intern le-au demonstrat japonezilor că modelul are o autonomie de peste 100 de kilometri cu bateria încărcată la maximum.
Singura problemă a unei eventuale versiuni de serie a lui FCV-R ar fi prețul, ridicat având în vedere costurile acestei tehnologii.STANDUL LEXUS DE LA GENEVA
Lexus a venit la Geneva cu versiunea de producție a lui GS450h alături de gama F-Sport și modelele RX350 și RX450h. Lexus GS450h este echipat cu un sistem de propulsie hibrid compus dintr-o unitate V6 de 3.5 litri și un motor electric. Modelul se bucură de un habitaclu mai spațios și de un rezervor de carburant mai mare, pe lângă alte îmbunătățiri. Versiunile cu navigație inclusă primesc un afișaj imens, de 12.3 inch, alături de o serie de sisteme active de siguranță.
Gama Lexus RX a fost împrospătată cu un design mai agresiv și cu un portofoliu bogat de culori și ornamente. Versiunea hibridă a modelului, RX450h, a primit un mod suplimentar de rulare - Sport. În modul EV, modelul poate să ruleze cu o viteză de până la 50 km/h, iar sistemele sale de servodirecție și control al stabilității au fost optimizate pentru un plus de control.
Lexus a venit și cu conceptul LF-LC, un hibrid sportiv de lux, care marchează o nouă imagine pentru marca premium a concernului nipon. Japonezii spun că acest concept prefigurează viitorul lor limbaj de design, deci ne putem aștepta să vedem trăsăturile frumoase ale acestui concept pe mai multe modele de serie ale mărcii.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din GENEVA 2012
-
Editia de anul acesta a Salonului de la Geneva a avut şi vedetele sale. Potrivit unui studiu, Ferrari F12 Berlinetta şi Audi A3 au atras cel mai mult atenţia publicului şi a jurnaliştilor. (23.03)
-
Tunerii de la Hamann au modificat deja noul Range Rover Evoque. Modelul britanic a venit la Geneva cu mai multă putere, un kit estetic şi un set de jante din aliaj. (19.03)
-
Automarket a stat de vorba la Geneva cu Victor Nacif, vicepreședintele biroului de design în cadrul Nissan Europa. Am aflat lucruri interesante despre cum a fost creat Juke, despre gama de crossovere Nissan și despre sursele sale de inspirație. (11.03)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
Comentarii (0)