Esential
5.7 | litri/100 de kilometri consumă BMW 640d xDrive Coupe. |
Alături de BMW M135i Concept, constructorul german va expune la Geneva şi o versiune nouă pentru modelele Seria 6 Coupe şi Cabrio. Constructorul bavarez introduce sistemul de tracţiune integrală pe versiunea diesel biturbo de 3.0 litri, o premieră în istoria modelului din Munchen.
Dispus să livreze 308 cai putere la 4400 de rotaţii şi un cuplu motor de 630 Nm între 1500 şi 2500 de rotaţii, motorul cu şase cilindri livrează toate resursele ambelor punţi prin intermediul unei cutii automate cu opt rapoarte. În cazul coupe-ului, combinaţia motorului cu sistemul xDrive oferă un sprint de la 0 la 100 de km/h în 5.2 secunde, în vreme ce în cazul cabrioletului timpul creşte la 5.3 secunde. Pentru ambele versiuni, viteza maximă este limitată la 250 de km/h.
Deşi are acum şi xDrive, propulsorul diesel de 3.0 litri consumă doar 5.7 litri/100 de km, respectiv 5.8 litri în cazul variantei cabrio. Vânzările noului 640d xDrive vor debuta în primăvara acestui an, însă preţul rămâne momentan o necunoscută.
via | BMW
Comentarii (0)