Opel aduce la Geneva conceptul viitorului Zafira
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Pe lângă versiunea de serie a noului Ampera, Opel va mai aduce la Salonul Auto de la Geneva şi conceptul care anticipează viitoarea generaţie a modelului Zafira. Botezat Zafira Tourer Concept şi anticipat deja de un teaser care prezintă liniile maşinii cu ajutorul unei holograme, familistul va încerca să câştige cât mai mult public pentru standul Opel.
Monovolumul german va creşte în dimensiuni şi va păstra deschiderea convenţională a uşilor, spre dezamăgirea unora, care se aşteptau la acelaşi sisteme de portiere ca în cazul fratelui mai mic, Meriva. Designul exterior va fi dominat de linia frontală introdusă odată cu Ampera, linie ce promite a fi noua direcţie de design a constructorului din Russelsheim.
La interior, Opel va dispune de un habitaclu generos şi versatil, unde vor putea călători până la şapte pasageri, aşezaţi pe trei rânduri de scaune. Sistemul Flex7 va recrea condiţiile de relaxare ideale, Mark Adams, şeful biroului de design Opel, caracterizând interiorul ca fiind un adevărat "lounge on wheels".
Sub capota celei de a treia generaţii Zafira, aşteptată pe piaţă în toamna acestui an, Opel va folosi unităţile pe benzină 1.4 Turbo, de 120 şi 140 de cai, şi 1.6 Turbo, de 160 de cai. Fanii dieselului vor putea opta pentru deja cunoscutele propulsoare de 1.7 şi 2.0 litri CDTI.
via | autoblog
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Opel in Romania
-
Opel Adam (2013-prezent) Preţ: 12.140 - 16.220 €
-
Opel Adam Rocks Preţ: 14.270 - 17.940 €
-
Opel Astra Preţ: 15.010 - 23.400 €
-
Opel Astra OPC (2012-prezent) Preţ: 28.110 €
-
Opel Astra Sports Tourer Preţ: 15.820 - 24.770 €
-
Opel Cascada (2013-prezent) Preţ: 21.750 - 29.865 €
-
Opel Corsa Preţ: 16.410 - 19.410 €
-
Opel Corsa (2014-prezent) Preţ: 11.110 - 18.540 €
-
Opel Corsa (3 usi) Preţ: 11.110 - 18.810 €
-
Opel Corsa Van Preţ: 12.010 - 12.210 €
-
Opel Crossland X Preţ: 13.350 - 20.700 €
-
Opel Grandland X Preţ: n/a - 33.300 €
-
Opel GTC Astra (2011-prezent) Preţ: n/a - 26.955 €
-
Opel Insignia Preţ: 20.400 - 35.400 €
-
Opel Insignia Country Tourer Preţ: 24.500 - 37.430 €
-
Opel Insignia Sports Tourer Preţ: 21.500 - 36.500 €
-
Opel Meriva facelift (2014) Preţ: 13.910 - 20.530 €
-
Opel Mokka X Preţ: 15.690 - 27.355 €
-
Opel Movano (2010-prezent) Preţ: 24.915 €
-
Opel Movano Combi (2010-prezent) Preţ: 28.525 €
-
Opel Vivaro Preţ: 20.955 €
-
Opel Zafira facelift Preţ: 20.720 - 27.680 €
Ultimele stiri din GENEVA 2011
-
Standul Volvo de la Salonul Auto de la Geneva a fost premiat pentru context, tehnologie şi inovaţie. (14.03)
-
Nemţii de la Ruf au adus la Salonul Auto de la Geneva noul lor pachet pentru Porsche 911. Modelul se numeşte Rt 12 R şi costă 279.000 de euro fără taxe. (07.03)
-
Wiesmann a expus la standul său de la Geneva prototipul Spyder, o interpretare radicală a unui model sportiv, care renunţă la designul tradiţionalist. (04.03)
- Noul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euro
- Prima imagine cu interiorul noului Hyundai Ioniq 9
- Noul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 km
- Noul Hyundai Elantra N TCR Edition: versiune inspirată de cursele de turisme
- Prețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euro
Comentarii (0)