Numărătoarea inversă până la debutul noii generații Dacia Duster a început, iar oficialii constructorului de la Mioveni au vrut să scoată în evidență acest lucru prin lansarea unui teaser video destul de bizar. În cadrul clipului vedem cum prima generație a SUV-ului se "grăbește" să prindă lansarea unei navete spațiale.
Cea de-a doua generație Dacia Duster va fi expusă în premieră internațională cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, eveniment care își va deschde porțile pentru jurnaliști în 12 septembrie.
Noua generație Duster a fost suprinsă în timpul testelor, iar din primele informații, SUV-ul de la Mioveni ar urma să vină cu o serie de modificări estetice minore, cu un interior revizuit, dar și cu dimensiuni mai mari. Totodată, clienții se vor bucura și de ceva mai mult spațiu interior.
Oficialii constructorului Dacia au confirmat că producția noii generații Duster va demara la finalul acestui an.
"Am realizat mai puţine sâmbete lucrătoare în două schimburi pentru a pregăti uzina pentru noul Duster care urmează a fi lansat în producţie spre finalul anului. Ziarul Financiar în urmă cu câteva luni.
Acesta va demara oficial pe piaţă la începutul anului următor", a precizat Yves Caracatzanis, preşedinte şi director general al Automobile Dacia, pentru publicațiaCu detalii complete despre noua generație Dacia Duster vom reveni după debutul din cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.
:)