Sambata, 10.09.2011
- Comenteaza
- Trimite pe:
Atunci când vine vorba de plecările la un mare salon auto european, există o regulă: dacă treci de ziua a doua, eşti cel mai fericit om din lume. Asta pentru că, pe şoselele europene, ziua a doua este cea care face legătura între cea în care pleci de acasă spre Salon şi cea în care ajungi acolo. Evident, teoretic poţi ajunge fără probleme în două zile pline, însă un road trip care cere update zilnic are nevoie de oameni odihniţi, de fotografii şi de foarte mult timp pierdut în căutarea unor locuri în care aceste fotografii să ateste faptul că oraşele-borne prin care am trecut au rămas în urmă.
Aceasta este, pe scurt, şi povestea celei de-a doua zile parcurse de echipa Automarket în drum spre ediţia 2011 a Salonului de la Frankfurt. O zi de legătură, fără istoric, în care am legat Clujul de localitatea austriacă Linz. Vreo 900 de kilometri, dintre care 700 pe autostrăzile maghiare şi austriece. În cruise control pe la 135 de kilometri pe oră. O plăcere. Partea bună e că Mircea a avut dreptate ieri, când a hotărât să trecem prin Cluj şi abia apoi să ieşim spre autostrada Debrecen-Budapesta, pentru că aceasta este pur şi simplu pustie. Goală. Am dat de vreo 30 de maşini pe cei 220 de kilometri în care am rulat fără a atinge pedalele, cu sistemul Cruise Control activat. Vă recomandăm cu încredere această porţiune de drum care începe cu M35 şi continuă ulterior pe M3 până în capitala Ungariei.
AŞ DA UN REGAT PENTRU UN LOC DE POZE
Pentru a condimenta puţin ziua, am hotărât s-o luăm prin Budapesta şi Viena cu gândul de a găsi câteva locuri în care să pozăm Astra ST, prietenul nostru motorizat. Evident, aşa cum ne aşteptam, ne-am învârtit în gol de câteva ori peste podurile Budapestei fără a găsi vreun spaţiu în care să aşezăm maşina pentru un cadru. În timp ce Ciprian fotografia poduri din mers (soluţia de avarie în aceste condiţii), am ochit până la urmă o parcare de conjunctură lângă unul dintre podurile dinspre sudul Budapestei, acolo unde am prins un instantaneu relativ ok.
La Viena nu am avut la fel de mult noroc, traficul de sâmbătă după-amiază alungându-ne ca pe maidanezi din orice loc mai răsărit în care puteam prinde Dunărea în cadru. Evident, aveam soluţia unor fotografii nereprezentative pentru oraş, dar ne-am calmat rapid. Aveam un drum de făcut.CÂT CONSUMĂ ASTRA ST?
În lipsa altei ocupaţii, am analizat astăzi consumul lui Astra ST pe diferitele porţiuni de şosea şi autostradă pe care am rulat. Un element interesant şi, probabil, unul decisiv pentru mulţi dintre cei care se hotărăsc să-şi achiziţioneze o maşină de familie. Vă reamintim că exemplarul care ne duce la Frankfurt dispune de un motor CDTI de 1.7 litri şi 125 de cai putere (CLICK AICI pentru a vedea datele tehnice complete), un motor care îşi propune să devină unul dintre motoarele de vânzări ale acestui model.
Pe şoselele româneşti, acolo unde am rulat mult în treptele a treia şi a patra pentru a îndrăzni depăşiri în care să utilizăm la maximum cuplul de 280 Nm disponibil de la 2000 rpm, consumul mediu s-a aşezat cuminte la 5.5 litri/100 km. Am intrat pe autostradă în Cruise Control şi, la viteza de croazieră de 135 de kilometri pe oră (treapta a şasea, 2400 rpm) consumul mediu mixt resetat a ajuns la 7.5 litri/100 km. Evident, cifrele se joacă între aceste valori dacă scădem sau urcăm ritmul de rulare. Oricum, în condiţiile în care rezervorul lui Astra ST este de 56 de litri, aşteptaţi-vă la o autonomie de 800-900 de kilometri.
Pe noi ne-a dus de la Cluj la Linz, pe o distanţă de 888 de kilometri plus vreo 30 de fâţâială prin Budapesta şi Viena, cu un plin fără un pic. Nu-i rău.A! Era să uităm! Nuanţa exterioară a maşinii de test, un gri închis, este cea mai inspirată pentru o ţară în care praful îşi face loc pe maşină imediat după ce apa de la spălătorie se usucă. V-o recomandăm, indiferent de maşina pe care o alegeţi. Bine, pe Astra ST arată şi bine, deci e o alegere normală.
Mâine urmează ultimii 600 de kilometri până la Frankfurt. Vom încerca să prindem în poze Dunărea aşa cum e ea aproape de izvoare, în zone în care combinatele gingaşe ale ţărilor est-europene încă nu-şi aduc aportul la culoare, miros şi compoziţie chimică. Pe curând.
Ştiri despre Opel
-
Cu ocazia IAA Transportation, șeful Opel a prezentat în premieră noul Movano Hydrogen. Acesta funcționează pe pile de combustie cu hidrogen și oferă o autonomie de peste 500 de kilometri, potrivit datelor oficiale. (Luni, 16 Septembrie)
-
Constructorul german de automobile marchează 25 de ani de la debutul primei generații Zafira. Acest model a câștigat de mai multe ori prestigiosul premiu "Volanul de Aur". (Vineri, 28 Iunie)
-
Constructorul german de automobile anunță o nouă versiune mild-hybrid la 48V pentru Mokka. În acest caz, transmit nemții, consumul de combustibil scade cu până la 20%. (Joi, 13 Iunie)
-
Centrul de Design Opel marchează șase decenii de la înființare. A fost primul astfel de centru deschis de un producător european de automobile. (Luni, 10 Iunie)
-
Constructorul german de automobile anunță o motorizare mild-hybrid pentru Opel Astra și Astra Sports Tourer. În Germania, noua versiune pornește de la 36.430 de euro. (Joi, 21 Martie)
Cum se comporta masina la 4 persoane + portbagaj plin, pe drumurile noastre, in special?
Ca tot am revenit: ce muzica ati ascultat pe drum?
Have a nice trip!
@LR
Da. Era gulaş :) Unguresc. La capitolul muzică, fotograful nostru s-a transformat în DJ şi a creat un playlist amestecat. Vreo 92 de piese. Prin Austria şi Germania sunt însă radiouri foarte bune.
@FF, @David
E un consum relativ decent. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Drum bun!