Alex Zanardi, fostul pilot de Formula 1 care a rămas fără picioare în 2001 şi care a câştigat două medalii de aur la Jocurile Paralimpice de la Londra, şi-a manifestat dorinţa de a concura în Campionatul German de Turisme pentru BMW. Italianul a fost prezent la sfârşitul săptămânii trecute la etapa de la Oschersleben, iar oficialii constructorului german au confirmat că au fost abordaţi pe marginea acestui subiect.
Zanardi nu a primit însă niciun răspuns clar, întrucât BMW trebuie să analizeze impactul pe care l-ar avea modificarea maşinii de competiţie BMW M3 pentru a se potrivi pilotului italian. "Dacă am fi urmat calea lui, ar fi fost alături de noi la cursa următoare. Nu spunem un categoric nu, dar nici un categoric da", a declarat un purtător de cuvânt al BMW.
Motivele exacte au fost explicate de Jens Marquardt, directorul departamentului de motorsport al germanilor. "Sunt multe probleme pe care trebuie să le luăm în considerare, în primul rând din punct de vedere al designului, dar şi din punct de vedere al securităţii", a precizat el.Un eventual test al lui Zanardi cu un BMW M3 modificat ar putea avea loc cel mai devreme după finalul actualului sezon, programat pentru 21 octombrie. Zanardi şi BMW au mai colaborat în sporturile cu motor, atunci când pilotul italian a obţinut patru victorii pentru constructorul german în Campionatul Mondial de Turisme, de asemenea la volanul unei maşini adaptate pentru a fi pilotata exclusiv cu mâinile.
http://www.youtube.com/watch?v=0p_sCrM1CcI