Williams introduce un nou update la Montreal
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Williams îşi respectă promisiunea de a continua dezvoltarea agresivă a monopostului FW33 în încercarea de a reveni pe linia de plutire după cel mai slab debut de sezon din istorie.
După ce a obţinut la Monaco primele puncte din acest sezon, echipa britanică speră să continue în acelaşi ritm şi în Marele Premiu al Canadei, acolo unde va introduce o nouă configuraţie pentru aripă faţă şi un nou eleron, potrivit declaraţiilor directorului tehnic Sam Michael.
"Vom avea o nouă aripă faţă, un nou sistem de frâne, placi laterale şi un eleron modificat de testat pe parcursul antrenamentelor şi, de asemenea, o nouă aripă spate obligatorie pentru nivelul scăzut al forţei de rezistenţă necesară în Canada", a declarat australianul, care va părăsi Williams la finalul acestui sezon.
Pe de altă parte, Williams anticipează că Marele Premiu al Canadei va produce spectacol prin prisma caracteristicilor circuitului de la Montreal şi a pneurilor Pirelli.
"Circuitul de la Montreal are un layout grozav pentru depăşiri şi niciodată nu eşuează în încercarea de a produce curse interesante.
Cu noile pneuri şi cu DRS pe două linii drepte, cred că ediţia din acest an nu va face excepţie. Setările se concentrează pe configuraţia aerodinamică pe liniile drepte şi pe maximizarea tracţiunii la ieşirea din virajele lente", a mai precizat el.Mai multe informaţii despre perspectiva celor de la Williams asupra cursei de la Montreal puteţi afla urmărind clipul de mai jos:
Via | Williams
Comentarii (1)