Williams confirmă revenirea lui Kubica în Formula 1 în 2019: "Este una dintre cele mai mari realizări ale vieții mele"

de Daniel Popescu
Joi, 22.11.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Williams a confirmat că Robert Kubica va concura pentru echipa britanică în sezonul 2019 al Formulei 1, iar polonezul afirmă că noul contract este una dintre cele mai importante realizări după accidentul suferit în raliuri în 2011.

Williams a confirmat joi dimineață speculațiile apărute în presa internațională cu circa 24 de ore în urmă, potrivit cărora Robert Kubica va concura pentru echipă în sezonul 2019 al Formulei 1.

Williams nu a menționat durata noului contract al pilotului polonez, astfel că cel mai probabil Kubica are un acord doar pentru sezonul următor.

Kubica va reveni în Formula 1 după o absență de noua sezoane cauzată de un accident major suferit într-o competiție de raliuri desfășurată în februarie 2011. După o serie de operații, polonezul a început treptat să concureze în motorsport, însă a avut în continuare o serie de dificultăți în privința mobilității mâinilor.

După o serie de discuții cu Renault și Williams, Kubica a devenit pilot de teste și de rezervă pentru Williams în sezonul 2018 și a concurat în două sesiuni de antrenamente libere de vineri.

"A fost o călătorie provocatoare pentru a reveni în Formula 1, dar ceea ce părea imposibil începe să fie posibil, întrucât sunt încântat să spun că voi fi pe grila de start a Formulei 1 în 2019.

Nu va fi ușor, dar prin muncă și devotament putem ajuta echipa să urce pe grila de start. Să fiu pe grila Formulei 1 anul viitor va fi una dintre cele mai mari realizări din viața mea", a declarat el.

Kubica va fi coechipierul lui George Russell, un britanic de 20 de ani care își va face astfel debutul în Marele Circ. Înainte de accidentul suferit în 2011, Kubica a obținut o victorie (Canada) și un pole position (Bahrain) pentru BMW-Sauber în sezonul 2008, când a fost implicat în lupta pentru titlul mondial până aproape de finalul sezonului.

În total, pilotul polonez și-a trecut în cont 12 podiumuri, dintre care 9 pentru BMW-Sauber și 3 pentru Renault în ultimul sau sezon petrecut în Marele Circ.

Via Williams

Comentarii (5)

  • Mai nasol a fost accidentul din F1 decat cel de la raliu.
    3 2
  • Succes in noul sezon, un mare pilot, pacat de ghinionul avut.
    5 1
  • ovidiu15081982
    Pacat ca Williams nu mai e echipa de acum 20 de ani...acum seamana mai degraba cu Arrows sau Minardi. Kubica e un mare talent dar a avut mult ghinion, sa vedem ce se va intampla...
    7 0
  • Sa nu credeti ca am ceva cu polonezul, spun doar ca sunt satul sa aud mai pe oricare zicand "este/va fi una dintre cele mai mari realizări din viața mea". Zici ca-s papagali, alta expresie cu care sa impresioneze nu cunosc. :))
    5 3
  • lucky70
    Cu tot respectul pt polonez,cred ca cei de la Williams sunt niste idioti!Ocon e un pilot de certa valoare.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru